Cum își menține frumusețea actrița Lizge Cömert, cea care da viață personajului Süsen în producția "Totul pentru familia mea"

Cum își menține frumusețea actrița Lizge Cömert, cea care da viață personajului Süsen în producția
Cum își menține frumusețea actrița Lizge Cömert, cea care da viață personajului Süsen în producția "Totul pentru familia mea"

Lizge Cömert, pe care presă turcă o aseamănă cu celebra Selena Gomez, impresionează fanii serialelor turcești prin talentul cu care o interpretează pe Süsen, în producția "Totul pentru familia mea", difuzată la Kanal D, de luni până vineri, de la ora 20.00, dar și prin frumusețea sa naturală.

Chipul angelic al actriței, în vârstă de 23 de ani, nu a avut parte de nicio „îmbunătățire” estetică, în ciuda faptului că mulți au crezut că a apelat la talentul medicilor esteticieni. În schimb, Lizge Cömert are mare grijă de atuurile fizice cu care a fost înzestrată de mama natură.

Frumoasa actriță apelează la masaj ori de câte ori are ocazia și face multă mișcare. Aproape zilnic merge pe terenul de baschet pentru un antrenament alături de …mama sa și, de două ori pe săptămână, merge la ore de dans. Încă din copilărie, tânăra actriță a fost îndreptată de către părinți către mișcare și a practicat fitness, gimnastică, baschet și tenis. În ceea ce privește alimentația, preferă stilul sănătos, alimentele fără gluten și rar savurează o prăjitură, cafea sau ceai.

Acordă mare atenție părului său, pe care îl răsfață cu diverse tratamente de hidratare și pe care nu l-a supus niciodată unui proces de vopsire. În materie de machiaj, Lizge Cömert are mereu în geantă balsam de buze, fard de obraz și rimel, iar atunci când dorește să se simtă bine folosește rujul roșu.

În materie de stil, este adepta hainelor lejere, tinerești, care îi pun în valoare silueta, însă marea sa pasiune o reprezintă cizmele, având un număr impresionant în garderoba, și ochelarii de soare.

Pentru Lizge Cömert, rolul din serialul „Totul pentru familia mea” este primul din carieră și un adevărat succes internațional. Personajul său, Süsen, este o tânără introvertă, care râvnește după atenție și iubire și ar face orice ca să le obțină. Este o fată singură, în ciuda faptului că are părinți, și acest lucru o determină să își îndrepte atenția spre oameni nu întotdeauna potriviți.

Frumoasa actriță, însă, provine dintr-o familie unită care i-a fost mereu alături și a susținut-o. A început aventura în domeniul actoriei încă din adolescență când a fost implicată într-o trupă de teatru. Este originară din Izmir și a absolvit anul acesta cursurile Facultății de Arhitectură ale Universității Özyeğin, fiind bursieră.



Citește și:

Horoscop 4 octombrie 2026: O zodie renunță la trecut și începe o viață nouă

Mihai Ghiță, așa cum nu l-ați mai văzut niciodată, duminică, la „Invitatul de 12”, la Kanal D2: „Pentru mine, bunicii mei au fost tot universul meu, toată copilăria mea. (...) N-am uitat niciodată ce m-au rugat să fac”

Vă mai amintiți de Carla Bruni, soția lui Nicolas Sarkozy? Iată cum arată la 58 de ani FOTO

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Eu sunt cel..."

Mihai Ghiță, așa cum nu l-ați mai văzut niciodată, duminică, la „Invitatul de 12”, la Kanal D2: „Pentru mine, bunicii mei au fost tot universul meu, toată copilăria mea. (...) N-am uitat niciodată ce m-au rugat să fac”

Calendar creștin ortodox sâmbătă, 3 octombrie 2026. Rugăciunea pe care este bine să o rostești către Sfântul Dionisie Areopagitul

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro