Ilinca Vandici a vorbit despre momentul în care și-a pierdut tatăl. Cum a reușit să treacă peste acea perioadă tristă din viața sa?
Ilinca Vandici, una dintre cele mai apreciate și cunoscute prezentatoare TV, a trecut în urmă cu mulți ani, la o vârstă destul de fragedă, printr-un eveniment care a marcat-o profund: pierderea tatălui. Vedeta Kanal D a preferat să păstreze discreția cu privire la acel moment trist din viața sa, însă, invitată în cadrul podcastului moderat de Teo Trandafir, și-a deschis sufletul și a mărturisit ce a reprezentat pentru ea pierderea tatălui la vârsta de doar 22 de ani.
Ilinca Vandici nu a crezut că tatăl său nu va învinge boala
Citește și: Teo Trandafir și Ilinca Vandici fac echipa la “Follow us!”, show-ul care va începe în curând, la Kanal D2!
Citește și: Ilinca Vandici, premiată pentru Performanţă în televiziune, la Gala Capital Top 100 Femei de Succes
Prezentatoarea TV a dezvăluit că tatăl său era de mai bine de 5 ani diagnosticat cu o boală grea, însă ea nu a crezut niciodată că bărbatul nu va învinge acest diagnostic. Din păcate, însă, tatăl Ilincăi Vandici s-a stins din viață când vedeta avea doar 22 de ani.
„ Nu am vrut să cred. În sufletul unui copil de 22 de ani, nu are cum să existe filmul, varianta în care își pierde părintele, chiar dacă știe că este bolnav. Speranța a fost întotdeauna în sufletul nostru pentru că timp de 5 ani el a făcut față bolii și și-a continuat viața într-un stil cât se poate de natural și normal. Atunci, tot speram că momentul ăla nu o să vină și că va fi o minune, se va întâmpla ceva și totul se va rezolva cumva. De aceea am dat fuga la Oradea, pentru că îmi spuseseră că nu se simte tocmai bine. Aceea a fost și ultima zi în care l-am văzut .”, a povestit Ilinca Vandici.
Cum a reușit Ilinca Vandici să treacă peste pierderea tatălui?
Vedeta Kanal D a mărturisit că pierderea tatălui a reprezentat un moment maxim de durere și suferință, însă nu a putut să își manifeste aceste sentimente, din cauza faptului că trebuia să reprezinte un sprijin pentru sora și pentru mama sa.
„ Durerea și suferința erau atât de mari încât nu am putut să văd mai departe de ele. Le-am înăbușit, le-am ascuns într-un sertar al sufletului meu și nu le-am lăsat să iasă de acolo.
