Secretele frumuseții actriței Ceren Yilmaz din serialul "Promisiunea”

Secretele frumuseții actriței Ceren Yilmaz din serialul
Secretele frumuseții actriței Ceren Yilmaz din serialul "Promisiunea”

La cei 33 de ani ai săi, frumoasă actrița Ceren Yilmaz este în plină ascensiune a carierei sale, în Turcia și nu numai. Succesul serialului "Promisiunea", difuzat de Kanal D, de luni până joi,de la ora 20.00, în care actrița interpretează rolul frumoasei Zümrüt, s-a răsfrânt pozitiv asupra carierei sale, ea devenind una dintre favoritele producătorilor de seriale și filme din Turcia.

Actrița s-a remarcat prin talentul sau actoricesc, dar și prin lookul său impecabil. Ceren Yilmaz practică pilates de mulți ani, iar în timpul filmărilor pentru serialul "Promisiunea", desfășurate în regiunea Cappadocia, a descoperit yoga, de care s-a îndrăgostit iremediabil. Nu este adepta saloanelor de frumusețe, preferând să apeleze la tratamente cu cheratină pentru podoaba capilară pe care și le aplică acasă. Și pentru ten are un secret, cu atât mai mult cu cât, din cauza machiajului de pe platourile de filmare, are perioade când se luptă cu acneea; își curată față cu lămâie și apoi aplică avocado pentru ca această să

capete luminozitate.

" Nu sunt adepta dietelor, am eliminat zahărul, glutenul și pastele făinoase din alimentația mea. Consum fructe proaspete, melasă pură și miere de albine. Sunt foarte atentă ce mănânc și întotdeauna întreb ce ingrediente conține felul de mâncare", a declarat frumoasa actriță publicației "InStyle" din Turcia.

Ceren Yilmaz este foarte atentă și la sănătatea spiritului și are câteva exerciții de relaxare pe care le practică după o zi extenuantă la filmări.

Își sprijină picioarele de perete sau le relaxează ținându-le într-un vas cu apă caldă și sare. Este adepta terapiilor Reiki și Acces pentru a-și asigura un nivel optim de energie în fiecare zi.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Codruța Filip, mărturisire emoționantă după divorț. Lecția dură pe care am învățat-o: „Mi-au scris și bărbați.”

Toate privirile au fost asupra Mirabelei Grădinaru. Apariția care marchează o premieră pentru partenera lui Nicușor Dan

„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu

Trei bărbați au obligat o minoră de 16 ani să se prostitueze

VIDEO Gabriela Cristea, despre modul în care a reușit să scape de kilogramele în plus și să-și schimbe complet stilul de viață

Mesajele transmise de actorii turci după moartea actriței Ece Irtem. Colegii de serial au transmis mesaje sfâșietoare: „Ai fost atât de prețioasă și specială”

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro