Ce sumă de bani a primit soțul Alexandrei Ivanov, tânăra care și-a pierdut viața la Maternitatea din Botoșani, în urma pierderii suferite

Ce sumă de bani a primit soțul Alexandrei Ivanov, tânăra care și-a pierdut viața la Maternitatea din Botoșani, în urma pierderii suferite
Ce sumă de bani a primit soțul Alexandrei Ivanov, tânăra care și-a pierdut viața la Maternitatea din Botoșani, în urma pierderii suferite

Soțul Alexandrei a primit o sumă infimă din partea autorităților locale în urma pierderii suferite.

Cazul Alexandrei Ivanov, tânăra care și-a pierdut viața în cadrul Maternității din Botoșani, acolo unde a fost lăsată de cadrele medicale să sângereze ore în șir, până când și-a dat ultima suflare, a șocat o țară întreagă.

Alexandra a ajuns la spital în urma unor dureri abdominale greu de suportat, însărcinată fiind în luna a treia. Tânăra în vârstă de 25 de ani a trecut prin clipe de chin, atunci când se afla pe patul Maternității din Botoșani, iar starea sa se agrava de la o oră la alta.

Alexandra a încercat în repetate rânduri să ia legătura cu cadrele medicale, însă nimeni nu a fost disponibil să îi sară în ajutor. După ore întregi de suferință, timp în care tânăra a trimis mesaje dureroase familiei și apropiaților prin care explica faptul că nu are aer și că are dureri cumplite, aceasta și-a pierdut viața.

În urma sa a rămas un soț îndurerat și trei copii, care de acum încolo trebuie să crească fără mamă.

Ce sumă de bani a primit soțul Alexandrei Ivanov, tânăra care și-a pierdut viața la Maternitatea din Botoșani, în urma pierderii suferite

Alexandra Ivanov și-a pierdut viața din cauza incompetenței sistemului medical din România, iar în urma acestui eveniment sute de oameni au ieșit în stradă pentru a cere dreptate în acest caz.

Soțul Alexandrei a primit o sumă infimă de la autoritățile locale pentru pierderea pe care a suferit-o după ce soția sa s-a stins din viață în Maternitatea din Botoșani.

Ce sumă de bani a primit soțul Alexandrei

Citește și: „Tot plângea că o doare. Spre dimineață a spus că nu are aer, simte că nu are aer. Gura și nasul îi erau vinete.” Cum s-a stins, de fapt, Alexandra Ivanov la maternitatea din Botoșani

Ce sumă de bani a primit soțul Alexandrei Ivanov, tânăra care și-a pierdut viața la Maternitatea din Botoșani, în urma pierderii suferite

Citește și: „Și eu eram de gardă. Puteam să mă duc peste medic, dar am zis că nu îndrăznesc.” Mama Alexandrei a făcut dezvăluiri despre ultima noapte a fiicei sale

Consiliul Județean Botoșani a decis ca soțul Alexandrei, fata de 25 de ani ce și-a pierdut viața în Maternitatea din Botoșani, să primească suma de 30.000 de lei. Această sumă de bani pe care a primit-o bărbatul ar trebui să fie suficientă pentru a crește cei trei copii ce au rămas orfani de mamă după decesul Alexandrei.

Respectiva sumă de bani reprezintă o compensație pe care autoritățile locale i-au oferit-o soțului Alexandrei după ce aceasta a stat în dureri peste 9 ore în Maternitatea din Botoșani, ajungând în cele din urmă să-și dea ultima

suflare.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Au făcut nuntă de o sută de mii, din care rochia a fost 10.000. După nunta asta nu mai au ce face.” Dana Budeanu, reacție neașteptată după nunta fiicei lui Mircea Geoană

Reacția instinctivă a Melaniei Trump în momentul împușcăturilor spune totul despre ea. Ce au observat specialiștii

Ultimele ore din viața Aliciei, eleva ucisă pe câmp în Bihor. Mesajul care spune totul despre ea și apelul video făcut înainte de tragedie

Niculina Stoican a trecut prin încercări care ar fi doborât pe oricine, însă felul în care a reușit să se ridice I-A EMOȚIONAT PE TOȚI. Nimeni NU SE AȘTEPTA să ascundă o astfel de luptă interioară: "Viața mea a avut căderile ei. Am avut..."

Valentin Sanfira, reacție tranșantă în mediul online: „Cei care mă denigrează vor răspunde în instanță!”

Horoscop marți, 12 mai 2026: Acest semn zodiacal cheltuie o sumă mare de bani să își reamenajeze locuința

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro