„Parveniții, oamenii fără valori, educație și tradiție, care s-au îmbogățit și neavând nici un fel de educație, cresc copii monștri!” Legătura neștiută dintre Oana Roman și accidentul de la 2 Mai

„Parveniții, oamenii fără valori, educație și tradiție, care s-au îmbogățit și neavând nici un fel de educație, cresc copii monștri!” Legătura neștiută dintre Oana Roman și accidentul de la 2 Mai
„Parveniții, oamenii fără valori, educație și tradiție, care s-au îmbogățit și neavând nici un fel de educație, cresc copii monștri!” Legătura neștiută dintre Oana Roman și accidentul de la 2 Mai

Oana Roman este în stare de șoc în urma accidentului de la 2 Mai. Vedeta și-a exprimat public părerea despre acest eveniment tragic.

Oana Roman este una dintre cele mai asumate vedete de la noi din țară, care de-a lungul timpului nu s-a ferit să spună public ceea ce gândește, chiar dacă riscă să-i deranjeze pe cei din jur. Mai mult decât atât, vedeta este foarte activă pe rețelele de socializare, acolo unde păstrează legătura cu urmăritorii săi din mediul online și abordează diferite subiecte de interes public.

De data aceasta, însă, deși ar fi trebuit să fie o zi foarte fericită în care vedeta și-a sărbătorit fiica, această bucurie a fost umbrită de un eveniment tragic, care a

șocat o țară întreagă. Este vorba despre accidentul din stațiunea 2 Mai, unde un tânăr de 19 ani a condus sub influența substanțelor interzise și a lovit un grup de tineri cu mașina, dintre care doi dintre ei și-au pierdut pe loc viața.

„ Azi e de veselie la noi, dar am aflat acum o veste care m-a cutremurat. Un băiat de 19 ani, drogat și băut, a făcut un accident la 2 Mai și a omorât doi tineri și rănit alți câțiva.

Este un băiat de bani gata dintr-o familie de parveniți, cu afaceri imobiliare și de construcții ”, a scris Oana Roman pe contul său de Instagram.

Legătura neștiută dintre Oana Roman și accidentul de la 2 Mai

Citește și: „Băiețașul ăsta mă scoate din minți. Are tupeul să dea lecții despre educație. Parveniții sunt cel mai mare cancer al acestei țări!” Oana Roman, atac dur în mediul online la adresa lui Selly!

Legătura neștiută dintre Oana Roman și accidentul de la 2 Mai

Vestea tragică a fost cu atât mai greu primită de vedetă cu cât, potrivit spuselor sale, aceasta a lucrat cu tatăl unuia dintre tinerii care și-au pierdut viața în tragicul eveniment.

„ Unul dintre tinerii care au murit are un tată pe care îl cunosc și cu care am lucrat. ”, a mai spus vedeta.

Oana Roman îi condamnă pe părinții tânărului care a provocat accidentul

Citește și: „Ne-au speriat foarte tare.” Oana Roman și fiica ei au trecut prin momente de groază. Ce au pățit cele două, la puțin timp după ce câinele ei s-a stins din viață

Citește și: Horoscop marți, 29 septembrie 2026: Un semn zodiacal primește un cadou neașteptat. Va pleca în vacanța la care nici nu îndrăznea să viseze- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

Legătura neștiută dintre Oana Roman și accidentul de la 2 Mai

Oana Roman s-a arătat de-a dreptul șocată de cele întâmplate. Vedeta condamnă părinții copiilor „de bani gata”, care îi cresc pe aceștia fără valori și fără educație. Mai mult decât atât, nu poate înțelege cum viața a doi tineri a fost luată într-o fracțiune de secundă și empatizează cu durerea din sufletele familiilor celor decedați.

„ Știți care este una dintre cele mai mari nenorociri din România? Parveniții, oamenii fără valori, educație și tradiție, care au dat niște tunuri și s-au îmbogățit și neavând nici un fel de

bază de educație, cresc copii monștri care beau, se droghează și omoară oameni .”,   a mai adăugat Oana Roman.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Discuții, unele mai aprinse, altele mai domoale. Întotdeauna se ivesc de la faptul că eu muncesc prea mult!” Vlăduța Lupău, mărturisiri sincere din interiorul relației sale cu Adi Rus

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”

AU FOST IDENTIFICATE cele două femei găsite fără viață într-un lan de porumb din raionul Rezina. Presupusul criminal A FOST REȚINUT. Motivul pentru care a fost lăsat în libertate, deși una dintre victime depusese o plângere ÎNAINTE DE TRAGEDIE: "Le-a..."

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Valentinei Tănăsie, tânăra ucisă și aruncată într-o valiză în apele Oltului. Familia, îngenunchiată de durere

Andra și Ahmed au încălcat regulamentul emisiunii! Andreea Mantea aduce mesaje șocante: „Te temi că ne poate vedea cineva?”. Aflați totul în ediția din „Casa iubirii” de sâmbătă, 26 septembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro