Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Călătorie în Vrancea, “țara viei și-a vinului”

Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Călătorie în Vrancea, “țara viei și-a vinului”
Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Călătorie în Vrancea, “țara viei și-a vinului”

”ROventura” ne invită sâmbătă, de la ora 15:00, la Kanal D, să pornim pe drumul vinului, în căutarea licorii lui Bachus, dar și a istoriei acestor meleaguri și-a celor mai frumoase povești.

Cei mai mulți dintre cei care ajung pe-aceste plaiuri se opresc mai întâi la mănăstirea Vărzărești și o vom face și noi, prin intermediul ”ROventura”. Străveche vatră monahală, această ctitorie a fost rezultatul unei învoieli de pace între domnitorul Moldovei și cel al Țării Românești.

Alături de roventurieni ajungem la Urechești, destinație turistică care te farmecă la tot pasul. Dragostea pentru plaiurile natale l-a ținut aici pe Nistor Bratosin, pe care-l vom cunoaște sâmbăta aceasta, ba chiar l-a transformat într-un exemplu pentru alții, care s-au întors la Urechești și pun umărul la dezvoltarea satelor

românești.

Experiența gastronomică autentică pe care o regăsim aici joacă un rol important în dezvoltarea comunității. Urechești e un reper pe harta “țării viei și-a vinului”, cum e supranumită Vrancea.

Mai facem un popas în călătoria aceasta, plină de savoare. Pe cât de delicioasă, pe-atât de pitorească, Vrancea continuă să ni se dezvăluie, la Alexandru Vlahuță acasă, “într-o zonă de podgorii, unde colinele își dau mâna cu șesurile dinspre Sud”, cum frumos descria poetul satul Dragosloveni.

 

              Nu ratați o nouă ediție ”ROventura”, sâmbătă, de la ora 15:00, prezentată de George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Călătorie în Vrancea, “țara viei și-a vinului”[Sursa foto: BLC Media]

Sâmbătă, de la ora 15:00, în ”ROventura”, Călătorie în Vrancea, “țara viei și-a vinului”[Sursa foto: BLC Media]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Anca Țurcașiu, copleșită de amintiri! Vedeta a făcut declarații despre cea mai mare pierdere din viața ei: „Probabil era fericită.”

Care este diferența ideală de vârstă într-un cuplu? Psihoterapeuții spun că poate influența satisfacția în relație

A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune

CE S-A ÎNTÂMPLAT cu tatăl actriței Ece İrtem? Detalii dureroase despre ACCIDENTUL în care a fost implicat și clipele de coșmar trăite de familie

Mama actriței Ece Irtem, dezvăluiri tulburătoare despre ce pastile lua frecvent fiica sa. Drama neștiută a regretatei artiste a șocat pe toată lumea

Mesajele transmise de actorii turci după moartea actriței Ece Irtem. Colegii de serial au transmis mesaje sfâșietoare: „Ai fost atât de prețioasă și specială”

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro