„Nu cred că sunt primul om care a condus la volan sub efectul unor substanțe.” Ana Morodan, primele declarații, după ce a condus sub influența băturilor alcoolice

„Nu cred că sunt primul om care a condus la volan sub efectul unor substanțe.” Ana Morodan, primele declarații, după ce a condus sub influența băturilor alcoolice
„Nu cred că sunt primul om care a condus la volan sub efectul unor substanțe.” Ana Morodan, primele declarații, după ce a condus sub influența băturilor alcoolice

În luna martie a acestui an, Ana Morodan a fost oprită de poliție în trafic și a fost acuzată că conducea sub influența substanțelor interzise și a alcoolului, fiind ulterior lăsată fără permisul de conducere.

Acum, la o lună distanță de la incident, Ana Morodan a vorbit deschis despre această perioadă dificilă în fața publicului său. Ea a recunoscut că este convinsă că nu este prima persoană care a comis acest lucru, dar crede că pentru că este o persoană publică, judecata celor din jur a fost mult mai dură. Ana Morodan a arătat că este vizibil afectată de toată situația.

Citește și: ”Reacțiile cetățenilor m-au scârbit. Plăcerea cu care o sfâșie m-a scârbit.” Ce declarații neașteptate a făcut Maurice Munteanu despre incidentele din trafic ale Anei Mor

Ana Morodan, primele declarații, după ce a condus sub influența băuturilor alcoolice

Ana Morodan este conștientă de greșeala pe care a făcut-o și își asumă vina în totalitate. Vedeta a mărturisit că în momentul în care ești persoană publică și clachezi, ești criticat de toată lumea.

„Când clachezi și ești persoană publică ți-o iei public de la toată lumea. Nu cred că sunt primul om care a condus la volan sub efectul unor substanțe, dar sunt o persoană publică care a făcut asta. Când ești persoană publică, îți asumi și gloria, și îți asumi și căderea sau oprobiul public.(…) Ce să mai zic: „nu am făcut asta, nu am vrut, îmi pare rău”Nu cred că mai contează pentru nimeni, pentru că oamenii sunt foarte furioşi şi au nevoie de cineva în care să dea. Şi când se crează o situaţie de genul acesta, mai ales când eu am greşit, cred că e ok, e în regulă ”, a spus Ana Morodan, conform Spynews.ro.

Ana Morodan, primele declarații, după ce a condus sub influența băturilor alcoolice

[Sursa foto: Facebook]

Ana Morodan a inițiat o campanie pentru urmăritorii ei

După ce a trecut printr-o perioadă dificilă și a avut timp să reflecteze, Ana Morodan își dorește să ajute urmăritorii ei, motiv pentru care a inițiat o campanie pe rețelele de socializare numită „DauUnWall”. Scopul acestei campanii este de a oferi oportunitatea celor care doresc să împărtășească public poveștile lor, proiectele lor sau afacerile lor la început de drum.

„Știu că printre voi sunt oameni care au afaceri, visuri și construcții de mărci personale, comerciale sau proiecte sociale și de fapte bune. Vă dau wallul meu, pe rând, să vă comunicați aici mesajele și poate că așa, sunt de ajutor să accelerați un pic, ce aveți de construit. Trimiteți-mi pe DM sau pe mail ce vreți și cum vreți să promovați și va dăruiesc prezența pe wall-urile mele de social media. Astfel, aflăm toți despre ce lucruri faine vreți să faceți”, a scris Ana Morodan, pe rețelele de socializare.

Citește și: EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine” - wowbiz.ro

Citește și: Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar reg

Ana Morodan, primele declarații, după ce a condus sub influența băturilor alcoolice

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Ana Morodan, reținută de oamenii legii după ce ar fi fost prinsă sub influența substanțelor interzise și a alcoolului la volan! Vedeta a primit două dosare penale



Citește și:

Adriana Bahmuțeanu și George Restivan, nuntă în secret! Unde au făcut cei doi cununia religioasă

”Am condus fără carnet.” Ce declarații a făcut Ana Morodan, după ce a fost reținută timp de 24 de ore de oamenii legii

Vă mai amintiți de Carla Bruni, soția lui Nicolas Sarkozy? Iată cum arată la 58 de ani FOTO

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Eu sunt cel..."

Mihai Ghiță, așa cum nu l-ați mai văzut niciodată, duminică, la „Invitatul de 12”, la Kanal D2: „Pentru mine, bunicii mei au fost tot universul meu, toată copilăria mea. (...) N-am uitat niciodată ce m-au rugat să fac”

Calendar creștin ortodox sâmbătă, 3 octombrie 2026. Rugăciunea pe care este bine să o rostești către Sfântul Dionisie Areopagitul

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro