“Am avut nevoie foarte mulți ani să mă tratez.” De ce nu a vrut Dinu Maxer să își întemeieze o familie

“Am avut nevoie foarte mulți ani să mă tratez.” De ce nu a vrut Dinu Maxer să își întemeieze o familie
“Am avut nevoie foarte mulți ani să mă tratez.” De ce nu a vrut Dinu Maxer să își întemeieze o familie

Dinu Maxer a vorbit despre motivul pentru care nu și-a dorit o familie, în urmă cu ceva timp. Iată ce a spus artistul!

Divorțul dintre Deea și Dinu Maxer după o relație de 18 ani a zdruncinat o lume întreagă. Recent, cei doi au anunțat pe rețelele de socializare că au semnat deja actele de divorț, însă fără să dea mai multe detalii despre decizia neașteptată.

Cu toate astea, s-au descoperit câteva declarații pe care le-a făcut în trecut Dinu Maxer despre întemeierea unei familii. Astfel, artistul a mărturisit la momentul respectiv faptul că, din cauza unei experiențe traumatizante de acum mai mulți ani nu a mai vrut să se gândească la ideea de a deveni soț,

sau chiar tată. Cu toate astea, Deea Maxer a reușit să îi schimbe percepția acestuia.

„Niciodată nu m-am gândit să-mi întemeiez o familie. Nici nu am vrut să am copii. Am avut un exemplu negativ după divorțul părinților mei. Un frate de-al meu la vârsta de 10 ani a fost călcat de un tramvai în București. Această suferință dublă pe mine m-a făcut să decid în acel moment că n-o să am niciodată familie.

Am avut nevoie foarte mulți ani să mă tratez. Cred că medicamentul meu se numește Deea Maxer. Deea a înțeles că dacă forțează ceva cu mine nu se va putea. Inclusiv cu al doilea copil au trecut 10 ani să mi-l doresc. Vreau să fac lucrurile atunci când mi le doresc și când îmi plac.”, a declarat Dinu Maxer, pentru un post TV, în urmă cu ceva timp.

Citește și: ”Lumea fără tine nu-mi place.” Ce a postat Deea Maxer, înainte să dea vestea despărțirii de soțul ei, Dinu Maxer

Dinu Maxer, destăinuiri despre motivul pentru care nu a vrut să-și întemeieze o familie[Sursa foto: Instagram]

Care este motivul despărțirii dintre Dinu și Deea Maxer

Deea și Dinu Maxer au preferat să fie cât mai discreți atunci când a venit vorba despre cauzele care au condus la divorț.

Însă, o persoană apropiată a cuplului a ieșit public și a discutat despre despărțirea celor doi. Astfel, aceasta a menționat faptul că niciunul dintre ei nu și-a găsit un alt partener, ci dragostea lor s-a consumat.

„S-a consumat tot ce a fost între ei doi și amândoi se simțeau ca frații. Atâta tot! Amândoi au încercat să salveze căsătoria, câteva luni, dar nu au mai putut, degeaba! Nu are nici Dinu, nici Deea pe altcineva.

Clar nu a fost ăsta motivul”, a mărturisit un apropiat al cuplului, pentru click.ro.

Citește și: „Nu am realizat pe moment cât de tare m-am accidentat.” Ce s-a întâmplat cu Deea Maxer, în vacanță

Dinu Maxer, destăinuiri despre motivul pentru care nu a vrut să-și întemeieze o familie[Sursa foto: Instagram]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Deea și Dinu Maxer au divorțat, după 18 ani de căsnicie! Ce mesaj a postat artista pe rețelele de socializare

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Fratele lui Vlad, prima reacție după ce trupul Valentinei a fost găsit într-o valiză. Ce a declarat acesta: „Nu pot să vorbesc…”

AU FOST IDENTIFICATE cele două femei găsite fără viață într-un lan de porumb din raionul Rezina. Presupusul criminal A FOST REȚINUT. Motivul pentru care a fost lăsat în libertate, deși una dintre victime depusese o plângere ÎNAINTE DE TRAGEDIE: "Le-a..."

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Valentinei Tănăsie, tânăra ucisă și aruncată într-o valiză în apele Oltului. Familia, îngenunchiată de durere

Andra și Ahmed au încălcat regulamentul emisiunii! Andreea Mantea aduce mesaje șocante: „Te temi că ne poate vedea cineva?”. Aflați totul în ediția din „Casa iubirii” de sâmbătă, 26 septembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro