“Totul pentru familia mea”, un nou serial emoţionant, din 14 noiembrie, la Kanal D!

“Totul pentru familia mea”, un nou serial emoţionant, din 14 noiembrie, la Kanal D!
“Totul pentru familia mea”, un nou serial emoţionant, din 14 noiembrie, la Kanal D!

Lupta impresionantă  pentru supravieţuire a patru fraţi îi va ţine pe fanii serialelor turceşti în faţa micilor ecrane

În buna tradiţie a serialelor turceşti de succes, Kanal D le aduce fanilor genului o poveste impresionantă: “Totul pentru familia mea”, din 14 noiembrie.  Serialul “Aripi frânte” ajunge la final joi, 10 noiembrie, iar cei din faţa micilor ecrane vor avea parte de o noua producţie ce îi va cuceri prin expresivitatea actorilor, intriga puternică şi răsturnările de situaţie, începând din 14 noiembrie, de luni pâna joi, de la ora 20:00.

 Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care îşi va pune amprenta asupra vieţii celor patru.

Kadir (interpretat de Halit Özgür Sari), fratele mai mare, în vârstă de 19 ani, devine protectorul celor trei copii al caror viitor pare unul incert şi întunecat. Kadir este dispus să îşi dea viaţa pentru fraţii lui, iar singurul lui scop este să le susţină acestora educaţia şi să le facă existenţa mai frumoasă.

Piedicile în viaţa celor patru nu contenesc, ajung să trăiască în condiţii improprii, rudele nu doresc custodia acestora, şi totul devine o cursă extrem de dură pentru supravieţuire. Iubirea pe care şi-o poartă şi amintirea vie a părinţilor îi vor ajuta pe cei patru fraţi să treacă prin toate încercările.

Nu pierdeţi, din 14 noiembrie, de luni până joi, de la ora 20:00, “Totul pentru familia mea”, o nouă producţie încărcată de dramatism, dar şi de frumuseţea vindecătoare a iubirii, numai la Kanal D!

 

 



Citește și:

Silvana Rîciu, mesaj dureros pe internet: „Dumnezeu a avut grijă de fiecare.”

Gestul lui Culiță Sterp pentru o femeie care vindea ciuperci la marginea drumului! Câți bani i-a dat: „Dumnezeu mi-a scos-o în cale.”

Vă mai amintiți de Carla Bruni, soția lui Nicolas Sarkozy? Iată cum arată la 58 de ani FOTO

EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”

Premierul Portugaliei REACȚIONEAZĂ în scandalul dintre Cristiano Ronaldo și Jorge Jesus. MOTIVUL pentru care starul portughez a părăsit cantonamentul naționalei portugheze: "Statutul este una, dar regulile sunt aceleaşi pentru toată lumea. Eu sunt cel..."

Mihai Ghiță, așa cum nu l-ați mai văzut niciodată, duminică, la „Invitatul de 12”, la Kanal D2: „Pentru mine, bunicii mei au fost tot universul meu, toată copilăria mea. (...) N-am uitat niciodată ce m-au rugat să fac”

Daniela, în lacrimi! O nouă concurentă intră în emisiune. Află pentru cine vine aceasta în „Casa Iubirii”, în ediția de luni, 5 octombrie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro