Maria Sharapova este însărcinată pentru prima dată: „Începuturi prețioase”

Maria Sharapova
Maria Sharapova este insarcinata

Fosta sportivă Maria Sharapova a dat vestea cea mare chiar de ziua ei de naștere! Prima imagina cu tenismena însărcinată.

Bucurie de nedescris pentru una dintre cele mai îndrăgite sportive din lume! Maria Sharapova a anunțat că este însărcinată pentru prima dată.

Maria Sharapova a împlinit 35 de ani pe 19 aprilie și a marcat momentul printr-un anunț extrem de important în viața personală! Frumoasa vedetă este însărcinată și va deveni, pentru prima oară, mamă.

Citeste si: Cu ce se ocupă Maria Sharapova, la doi ani după retragerea din tenis

„Începuturi prețioase!!! Să mănânc tort aniversar pentru doi a fost întotdeauna specialitatea mea", a scris Maria Sharapova, alături de o fotografie emoționantă în care își arată burtica de gravidă.

Citeste si: Sharapova paraseste Australian Open in huiduielile spectatorilor

Maria Sharapova
Maria Sharapova este insarcinata[Sursa foto: Instagram]

Fanii au reacționat imediat, iar în numai câteva ore, vedeta a primit peste 100000 de like-uri și numeroase felicitări din partea fanilor din întreaga lume.

Maria Sharapova s-a retras din tenis în urmă cu doi ani și s-a stabilit în Statele Unite ale Americii, la Los Angeles, acolo unde locuiește alături de logodnicul ei, Alexander Gilkes în vârstă de 42 de ani.

Citeste si: Maria Sharapova este însărcinată. Ea și logodnicul ei sunt în culmea fericirii


După multiple accidentări, Maria Sharapova a spus adio tenisului în anul 2020.

Fostul lider mondial are în palmares 5 titluri de Grand Slam.

Ce spune Maria Sharapova despre războiul din Ucraina

Imediat după începerea războiului din Ucraina, Maria Sharapova a avut o reacție. Vedeta a anunțat prima măsură concretă pentru a sprijini victimele războiului comandat de către Vladimir Putin pe data de 24 februarie.

„Cu fiecare zi ce trece, am inima din ce în ce mai frântă și sunt profund îndurerată de imaginile și poveștile familiilor și copiilor afectați de criza din Ucraina.

Am donat pentru fondul creat de Save the Children (n.r.- Salvați Copiii), o organizație care muncește fără încetare pentru a le duce mâncare, apă și truse de ajutor celor care au nevoie. Mă rog pentru pace și transmit toată dragostea și sprijinul meu celor afectați”, a scris Sharapova pe contul său de Instagram.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Topul celor mai mari câștiguri din istoria tenisului feminin: Simona Halep ocupă o poziție fruntașă

Cum arăta Alexandra Căpitănescu înainte de celebritate. Este de nerecunoscut în prima sa apariție la TV

S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”

INCIDENT ȘOCANT în stația de metrou Păcii! Autorităţile investighează o posibilă tentativă de suicid

VIDEO Alexandru, băiețelul de 5 ani din Sibiu, a fost externat și a ajuns acasă. Părinții micuțului găsit în pădure, primele declarații după ce fiul lor s-a întors în sânul familiei

Horoscop pentru ziua de joi, 21 mai 2026: Un semn zodiacal își schimbă brusc prioritățile și începe să se gândească mai mult la propriul confort

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro