În câte luni este însărcinată, de fapt, iubita lui Pepe: „S-a ţinut secretul”

Pepe a povestit despre sarcina iubitei ei
În câte luni este însărcinată iubita lui Pepe

Ce spune Pepe despre sarcina iubitei sale, Yasmine. În câte luni este însărcinată frumoasa brunetă.

Vestea că iubita lui Pepe este însărcinată pentru prima dată i-a luat pe toți fanii artistului prin surprindere. Însă cea mai mare surpriză nu s-a oprit aici, deoarece s-a spus că Yasmine este însărcinată în 7 luni. Pepe a vorbit despre ultimele luni din viața sa.

„Sunt foarte mândru și fericit! Suntem foarte fericiți! Dumnezeu le așază cum știe el mai bine! Am știut și eu cu cine să împart știrea, cei din familia mea și prietenii mei apropiați știau, apoi mi-am asumat ce am vorbit cu cei din familia Pepe online, abonații mei de pe contul de

youtube și de pe pepe.ro, toți cei care au participat la toate evenimentele online pe care le-am susținut pe timpul celor 2 ani de pandemie, am o întreagă familie acolo care m-au sprijinit și au susținut tot ceea ce am făcut. Lor le-am împărtășit secretul undeva prin luna decembrie, la final.

Iubita lui Pepe
Iubita lui Pepe este însărcinată în cinci luni[Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Fosta soție a lui Pepe, Raluca Pascu, este însărcinată pentru a treia oară! Cum a apărut

Este o știre falsă că este însărcinată în 7 luni, e în 5 luni, cam așa, pe mine nu m-a întrebat nimeni detalii, așa au scris! Și chiar m-am bucurat că s-a ținut secretul și că timp de o lună și jumătate nu a răsuflat vestea în presă.”, a spus Pepe pentru click.ro.

În plus, artistul a mai dezvăluit și că două fetițe ale sale, Rosa și Maria, sunt foarte încântate și fericite de faptul că vor avea un frățior, pe care abia așteaptă să îl întâlnească!

Fosta soție a lui Pepe, Raluca, este însărcinată

Citeste si: CITEȘTE: Cine este PEPE. Biografie: nume real, data nașterii, carieră, relații, copii

În același timp, și fosta soție a lui Pepe, Raluca, este însărcinată pentru a treia oară. Vestea a apărut joi, 3 martie, după ce familia Ralucăi l-a sărbătorit pe Ion Pastramă, tatăl frumoasei brunete.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

FOTO Ultimele imagini cu adolescenta ucisă în Bihor cu sânge rece! Părinții cer dreptate pentru moartea fiicei lor

Momente nevăzute la întâlnirea Mirabelei Grădinaru cu Olena Zelenska. Gesturile celor două le dezvăluie relația specială

Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”

REACȚIA NEAȘTEPTATĂ a Andreei Ibacka când a fost întrebată unde este soțul ei, Cabral. A LĂSAT PE TOATĂ LUMEA FĂRĂ REPLICĂ: "Este la..."

Care a fost cel mai mare regret al actorului Ioan Isaiu, care a decedat fulgerător la vârsta de 56 de ani

Reacție neașteptată în cazul dispariției lui Alexandru. O femeie susține că a rămas șocată după întâlnirea cu mama băiatului

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro