Misterul monoliților continuă

Misterul monoliților continuă
Misterul monoliților continuă

După ce la sfârșitul anului trecut întreaga lume vorbea despre monoliții misterioși apăruți peste noapte mai întâi în Utah, SUA, apoi și în România, obiectele enigmatice revin.

De data aceasta, este vorba despre 3 astfel de monoliți care au apărut peste noapte în București. Aceștia par a fi amplasați strategic, unul dintre ei găsindu-se chiar în varful unui deal din parc.

Misterul este cu atât mai greu de descifrat de data aceasta, având în vedere că monoliții apăruți acum sunt inscripționați și cu o serie de simboluri. La o primă vedere, simbolurile de pe noii monoliți par a fi fără legătură între ele, însă oamenii sunt convinși că ele transmit un mesaj.

“Partea bună este că acum avem ceva de care să ne legăm în încercarea de a descifra cine și de ce ne-a transmis acești monoliți. Partea mai puțin bună e că nu avem un punct de referință clar, o situație precedentă care să ne servească drept cheie, să-i spunem, prin care să interpretăm aceste mesaje. Încă nu știm dacă sunt în legătura cu evenimentele religioase de la această data, dar inscriptiile parcă sunt din alta zonă. Nu pot sa vă spun chiar acum o concluzie” a declarat George, jogger din parc.

Pentru cei care vor să vadă misterioșii monoliți cu ochii lor și să încerce să descifreze mesajele inscripționate pe ei, aceștia se găsesc în Parcul IOR din București.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Andrei Ciobanu vorbește despre cazul Valentinei, tânăra ucisă și aruncată într-o valiză. Comediantul trage un semnal de alarmă: „Monștrii nu există doar în filme, ci merg pe stradă lângă noi!”

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată

AU FOST IDENTIFICATE cele două femei găsite fără viață într-un lan de porumb din raionul Rezina. Presupusul criminal A FOST REȚINUT. Motivul pentru care a fost lăsat în libertate, deși una dintre victime depusese o plângere ÎNAINTE DE TRAGEDIE: "Le-a..."

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Valentinei Tănăsie, tânăra ucisă și aruncată într-o valiză în apele Oltului. Familia, îngenunchiată de durere

Andra și Ahmed au încălcat regulamentul emisiunii! Andreea Mantea aduce mesaje șocante: „Te temi că ne poate vedea cineva?”. Aflați totul în ediția din „Casa iubirii” de sâmbătă, 26 septembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro