Andreea Popescu va deveni mămică pentru a doua oară! ”A venit momentul"

andreea popescu gravida
Andreea Popescu va deveni mămică pentru a doua oară

Celebra dansatoare Andreea Popescu este însărcinată pentru a doua oară. Vedeta a dat marea veste chiar pe rețelele de socializare.

Andreea Popescu s-a retras de mult timp din lumina reflectoarelor pentru a avea o viață de familie liniștită. După ce l-a adus pe lume pe primul copilaș, vedeta a mărturisit că și-ar dori și un al doilea copil și iată că acum i s-a îndeplinit dorința! 

Andreea Popescu va deveni mămică pentru a doua oară!

Andreea Popescu, fosta dansatoare a Deliei, și-a anunțat fanii de pe rețelele de socializare că va deveni mămică pentru a doua oară.

Vedeta avea această dorință din prima clipă în care și-a văzut primul copilaș.

”A venit momentul să împărtășesc cu voi cea de a doua MINUNE de la Dumnezeu👶🏻. #13saptamani #3luni. Așa bucurie este în inima mea și mă bucur că am această șansă să îmi înmulțesc iubirea, răbdarea și credința. Iubirea nu se imparte ci se inmulteste, rabdarea se dobandeste prin multa munca, iar credinta se intareste prin copiii mei.

Cu greu am rezistat sa nu impart aceasta bucurie, pentru mine un copil inseamna o bucurie imensa de care toata lumea ar trebui sa se bucure. Vom avea doi copii minunați și să ne dea Dumnezeu măcar înca pe atâția”, a scris Andreea Popescu pe rețelele de socializare.

Citeste si: Andrada Bărsăuan a născut în urmă cu puțin timp! Iată primele imagini cu bebelușul! „Nu pot exprima în cuvinte...”

andreea popescu sarcina
Andreea Popescu a renunțat la lumina reflectoarelor pentru viața de familie[Sursa foto: Spynews.ro]

Frumoasa dansatoare a recunoscut că s-a abținut cu greu să nu dea vestea cea mare mai devreme, însă a dorit să se asigur că totul va merge ca la carte.

Citeste si: Emily Burghelea a născut o fetiță perfect sănătoasă! Iată prima fotografie cu micuța!

"La 37 de ani am realizat mai mult decat mi-as fi putut dori.

O familie, doi copii sanatosi, intoarcerea mea si restul sunt detalii”, a mai spus Andreea Popescu.

andreea popescu sarcina
Andreea Popescu se află deja la ce-a de-a doua sarcină[Sursa foto: Instagram Andreea Popescu]

Printre mesajele de felicitări primite de Andreea Popescu, s-a numărat și cel al vloggeriței Alina Ceușean, care a felicitat-o imediat.

”Felicitări vouă, părinți frumoși. Te așteptăm, bebe drag”, a fost mesajul lăsat de Alina Ceușean.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cristian Comănici, dezvăluiri șocante despre Maria la Puterea Dragostei

Ce s-a întâmplat cu Kate Middleton, la ultimele apariții publice. Nu e întâmplător

Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”

CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul când Memiș Selciuc s-a prăbușit A ȘOCAT familia și apropiații saxofonistului. GESTUL care i-a revoltat pe cei care au văzut IMAGINILE: "Nu vă este rușine! Nu a apucat..."

VIDEO Plăcerile vinovate ale vedetelor: de la ciocolată la parfumuri scumpe sau investiții în imagine

Horoscop marți, 16 iunie 2026: Semnul zodiacal care își dorește să se afirme și face tot ce îi stă în putere să iasă în evidență

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro