Când începe sezonul final al serialului Anatomia lui Grey

Când începe sezonul final al serialului Anatomia lui Grey
Echipa serialului Anatomia lui Grey

Când începe sezonul final al serialului Anatomia lui Grey

Sezonul 17 din Anatomia lui Grey este așteptat cu nerăbdare de către fani, după ce cel de-al 16-lea sezon a ajuns la finla înainte de vreme, din cauza pandemiei de coronavirus.

Deși erau programate 25 de episoade, au fost difuzate numai 21 de episoade. Filmările la serialul creat de Shonda Rhimes a fost întrerupt pe 13 martie.

Serialul a fost urmărit de-a lungul anilor de milioane de telespectatori din întreaga lume, care le-au fost alături lui Meredith Grey, Richard Webber, Alex Karev și colegii lor.

Drama medicală Grey’s Anatomy a încheiat cel de-al 16-lea sezon al său joi, 9 aprilie pe ABC, iar telespectatorii au aflat despre problemele de sănătate ale lui Richard Webber.

actorii din anatomia lui grey
Actorii din Anatomia lui Grey[Sursa foto: Hepta]


Sezonul al 17-lea a fost de fapt reînnoit înainte ca sezonul 16 să înceapă să fie difuzat toamna trecută pe postul ABC.

Echipa ”Grey’s Anatomy”, ca şi a altor seriale americane cu subiect medical, a anunţat la scurt timp după anunțarea pandemiei de coronavirus intenția de a oferi măşti de protecţie pentru spitale şi staţiilor de pompieri nord-americane afectate de lipsa
materialelor.

Citeste si: O actriţă celebră este însărcinată! E uluitor cum şi-a anunţat fanii că va deveni, din nou, mămică!

În mai 2019, a fost confirmat personajul lui Meredith Grey, Ellen Pompeo, care și-a reînnoit contractul și modul în care sezoanele 16 și 17 au fost reînnoite simultan, potrivit express.co.uk.

actorii din serialul anatomia lui grey
Actorii din serialul Anatomia lui Grey[Sursa foto: Facebook]

„Fanii vor dicta când se va încheia serialul.
Oricât de mult credem că noi controlăm, nu se întâmplă asta. Este foarte importantă părerea fanilor serialului. Ei decid cât durează acest spectacol”, au declarat producătorii.

Însă, imediat au existat anumite zvonuri că serialul ar putea să se sfârșească după sezonul 17. Acest lucru a fost sugerat chiar de către Giacomo Gianniotti, care î0l interpretează pe dr. Andrew DeLuca.

Citeste si: Patrick Dempsey din "Anatomia lui Grey" divorţează după 15 ani de mariaj

Când începe noul sezon al serialului Anatomia lui Grey

Pe pagina de socializare a serialului, este anunțat faptul că noul sezon va începe în curând, iar dacă se va întâmpla ca în celelalte sezoane, telespectatorii vor putea urmări serialul favorit la finalul lunii septembrie. Însă, din cauza pandemiei de coronavirus, sezonul ar putea fi decalat.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Acestea sunt cele mai bine platite actrite din televiziunea americana!

Kate Middleton, GAFĂ de neiertat! Ținuta care a atras un val de critici

Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte

SCENE DE DURERE CUM RAR SE VĂD! A spus "ADIO" într-un mod cutremurător. Ce a făcut soția medicului rezident găsit mort în baia Spitalul Floreasca înainte de ÎNMORMÂNTARE: "De acolo de unde ești să ai grijă de copiii tăi, atâta te mai rog, ei erau..."

Barıș Kılıç, actorul care joacă rolul Omer în serialul „O dragoste”, pasiune nebănuită! Cum a fost surprins acesta dincolo de platourile de filmare

Horoscop vineri, 12 iunie 2026: Semnul zodiacal care are parte de discuții aprinse cu partenerul de viață

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro