În China au început primele testări ale unui vaccin împotriva coronavirus

În China au început primele testări ale unui vaccin împotriva coronavirus
În China au început primele testări ale unui vaccin împotriva coronavirus

China face un prim pas pentru eradicarea coronavirusului. Până în acest moment sunt deja 108 voluntari care au fost testați cu primele injecții.

China este prima țară care face oficial testările unui vaccin pe oameni, potrivit Agerpres.

Citeste si: Scandalul transferului pacienţilor cu COVID-19 de la Galaţi la Brăila

Vineri, un număr de 108 voluntari, care au fost împărțiți în trei grupuri, au fost primii oameni testați, potrivit Global Timies. Persoanele au vârste cuprinse între 18 și 60 de ani și cu toții sunt originari din orașul Wuhan, locul unde a luat naștere Covid-19.

Citeste si: Medicii trag un semnal de alarmă! Coronavirusul are un nou simptom

O sursă implicată în aceste teste a confirmat duminică pentru AFP că au început experimentele. A dorit însă să își păstreze anonimatul.

Voluntarii chinezi care au fost vaccinați vor fi monitorizați pe o perioadă de șase luni. Nu există niciun tratament dovedit care să înfrângă coronavirusul până în acest moment.

Covid-19 a ucis peste 14.000 de oameni în întreaga lume.

Citeste si: Românii își pot face în continuare cumpărăturile din piață. Ministrul Agriculturii: „Trebuie să rămână deschise”                                                                                 

Autoritățile sanitare din China au dat undă verde pentru efectuarea unor teste pe oameni la 17 martie.

 

 

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

VIDEO Ce a aflat Raoul în copilărie despre viața amoroasă a mamei sale. Artistul și-a pus întrebări despre tatăl său: „A existat gandul că tata nu e chiar tata...”

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori

CE SE ÎNTÂMPLĂ ACUM cu fetița de 7 ani care și-a pierdut părinții și sora mai mică în ACCIDENTUL DEVASTATOR din Grecia? Medicii au fost puși în fața unei DECIZII: "În aceste momente de..."

Drama sfâșietoare a actriței Ceren Karakoç din serialul „O dragoste”

Horoscop vineri, 17 iulie 2026: Zodia care află că un prieten are nevoie de ajutor și îl ajută fără să stea pe gânduri

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro