Irina Shayk şi Bradley Cooper, la un pas de divorţ

Irina Shayk şi Bradley Cooper, la un pas de divorţ
Irina Shayk şi Bradley Cooper, la un pas de divorţ

Irina Shayk, decizie radicală în privința lui Bradley Cooper! Ce a făcut vedeta după zvonurile că Bradley Cooper și Lady Gaga se iubesc.

După ce s-a tot zvonit că Bradley Cooper și Lady Gaga ar fi mai mult decât colegi în filmul „A star is born”, logodnica actorului a luat o decizie radicală.

Irina Shayk, cea care s-a iubit în trecut cu Ronaldo, ar fi părăsit casa de peste 3 milioane de dolari pe care o împărțea cu Bradley Cooper, potrivit presei străine.

Deși la Premiile Oscar a fost extrem de relaxată și de degajată în momentul în care Lady Gaga și Bradley s-au sorbit din priviri în timp ce cântau împreună hitul „Shallow”, se pare că Irinei

nu i-au picat deloc bine aceste zvonuri, iar acum relația celor doi ar fi pe sfârșite, dacă e să ne luăm după zvonurile tabloidelor.

Ce a dezvăluit o sursă apropiată cuplului

Supermodelul din Rusia în vârstă de 33 de ani și Bradley Cooper sunt împreună de patru ani și au împreună o fetiță în vârstă de doi ani, pe nume Lea De Seine.

O sursă apropiată cuplului a spus:

„Lucrurile s-au răcit între Bradley și Irina. Nu au fost bine în ultimele luni și Irina a decis că ar fi mai bine dacă s-ar muta într-un loc doar al său. Se pare că nu a mai rămas nimic de făcut pentru ca cei doi să se împace”, a spus persoana respectivă pentru The Sun.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

HOROSCOP. Mercur în Rac 4-27 iunie. Schimbări radicale pentru toate zodiile! Taurii se canalizează pe interes, Berbecii trebuie să fie atenți la familie

Cum a reacționat Simona Halep când a văzut-o pe Kate Middleton la Wimbledon. Campioana a stat în loja regală alături de noul său partener

Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.

O femeie moartă de două săptămâni a fost găsită în casa partenerului ei. Cumnatul victimei și vecinii SCOT LA IVEALĂ DETALII SFÂȘIETOARE! Ce se întâmpla în familia lor și când A FOST VĂZUTĂ ULTIMA DATĂ: "A săpat o groapă, dar a lăsat-o în..."

Tzancă Uraganu, declarații cutremurătoare despre ceea ce s-a întâmplat, de fapt, cu Doru de la Constanța: „Avea probleme de sănătate și nu le-a tratat”

Andreea cedează chiar în fața lui Mario: „Mi-ai zdruncinat sufletul”. Aflați ce se va întâmpla cu cei doi concurenți „Casa iubirii” în ediția de miercuri, 15 iulie, de la 10:00 și 16:30, la Kanal D

(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro