Pensii. Anunțul vizează milioane de români. Documentul a fost publicat la miezul nopții

Pensii. Anunțul vizează milioane de români. Documentul a fost publicat la miezul nopții
Pensii. Anunțul vizează milioane de români. Documentul a fost publicat la miezul nopții

De acum înainte, cetățenii care au cotizat cel puţin 5 ani la Pilonul II de pensii au posibilitatea de a solicita încetarea plăţii cotizaţiilor la acest sistem, conform normei ASF intrată în vigoare pe data de 12 martie, publicată în Monitorul Oficial.

Suma acumulată până în prezent la Pilonul II nu va putea fi retrasă sau mutată la Pilonul I, astfel că un contributor la Pilonul II care va opta să rămână doar în Pilonul I va rămâne şi în Pilonul II cu ce a acumulat până acum, urmând să primească bani şi din această sursă la momentul pensionării, scrie Avocatnet.ro.

Citeste si: Ce a postat Alice de ziua lui Vladimir Drăghia, dar a şters imediat! Fotografia intimă pe care orice admiratoare vrea să o vadă

Cererea de încetare a plăţilor contribuţiilor la acest sistem se face către administratorii fondurilor, iar solicitarea îşi va face efectul începând cu contribuţiile aferente lunii în care a fost depusă, potrivit normei ASF publicate marţi, 12 martie, în Monitorul Oficial.

Citeşte continuarea pe Evz.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Care este părerea lui Maurice Munteanu despre designerii care aleg să îşi ardă colecţiile? #Sustenabilitate si #constientizare in moda

Mulți se trezesc la această oră, noaptea! Iată care este explicația

Emil Gânj, condamnat definitiv la închisoare pe viață! Avocatul familiei victimei: „Despăgubirile vor fi imputate statului roman”

Ultimul "ADIO"spus printre LACRIMI și SUSPINE. Imaginile de la înmormântarea medicului rezident găsit mort în baia Spitalului Floreasca sunt GREU DE PRIVIT, iar scena despărțirii este de-a dreptul sfâșietoare. Ce s-a întâmplat în curtea bisericii

Alexandru Neacșu, medicul rezident găsit fără viață în baia Spitalului Floreasca, a fost condus pe ultimul drum: „Este o mare durere pentru noi!”

În această seară, secrete teribile vor fi dezvăluite în noul episod “O dragoste”, la Kanal D

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro