Cristi Pascu te învaţă cum să îţi îngrijeşti părul negru ca să rămână lucios şi sănătos în timpul verii

Cristi Pascu te învaţă cum să îţi îngrijeşti părul negru ca să rămână lucios şi sănătos în timpul verii
Cristi Pascu te învaţă cum să îţi îngrijeşti părul negru ca să rămână lucios şi sănătos în timpul verii

Cristi Pascu, unul dintre cei mai experimentaţi hairstylişti din România, explică avantajele şi dezavantajele părului negru şi ne învaţă cum ar trebui el îngrijit pentru a-şi păstra culoarea şi strălucirea mai mult timp.

Conform specialistului, deşi este mai uşor de protejat decât culorile deschise, el necesită o atenţie deosebită. În acelaşi timp, nuanţa nu este indicată celor cu părul rar sau cu vârsta de peste 40 de ani.
 
Problemele părului negru
“Părul negru este mult mai uşor de îngrijit, comparativ cu blondul.
Vara, însă, inamicul lui numărul unu este soarele şi apoi apa sărată. Îl putem proteja cu o peliculă de ulei, chiar daca asta înseamnă să îl încărcăm puţin şi, după o zi de expunere la soare, să pară îmbâcsit. Este suficient să aplicăm apoi un şampon şi o mască pentru ca părul să revină imediat la starea iniţială.
Nu recomand negrul persoanelor care au părul rar şi poartă cărare.
Asta deoarece negrul este ca un magnet pentru ultraviolet, iar pielea de la cărare se poate astfel arde. Dacă ai şi părul rar, atunci apare în acel moment aşa-zisa mătreaţă falsă, întrucât pielea scalpului devine foarte uscată şi se descuamează. În acest caz, este indicat să optezi pentru alte nuanţe. Pentru că, da, este inestetic să îţi aplici, strict pe acea cărare, cremă cu factor de protecţie”, spune specialistul. 
 
Îngrijirea părului negru
Atunci când vorbim despre îngrijirea părului negru, Cristi Pascu recomandă produsele pe bază de ulei de cocos.
“Uleiul de cocos este cel indicat persoanelor cu părul negru. Poate fi sub orice formă, începând cu masca aceea rece, până la ulei rafinat, din care aplici 2- 3 picături. Dacă ne uităm la America de Sud şi Africa, toate culturile de acolo au, într-un fel sau altul, ca şi tratament de păr, cocosul şi uleiul de cocos”, explică specialistul.
 
Cui îi este indicat părul negru
„Negrul este recomandat persoanelor sub 40 de ani. După aceea, nu face decât să scoată în evidenţă orice imperfecţiune a feţei. Aici intră orice rid, cearcane, urme de oboseală.
Negrul este, însă, o culoare senzaţională pentru că îşi păstrează mult mai mult timp strălucirea. În clipa în care îi oferim un ulei, un luciu, efectul este imediat şi spectaculos. Este suficient ca negrul să fie coafat foarte bine, mai ales la vârfuri şi apoi să dai o picătura de ulei de argan sau cocos pe lungimea firului de păr şi varfuri pentru a arăta impecabil.”,
spune Cristi Pascu.


Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce se intampla cu pensiile daca Pilonul II va fi optional

Cum arăta Alexandra Căpitănescu înainte de celebritate. Este de nerecunoscut în prima sa apariție la TV

S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”

INCIDENT ȘOCANT în stația de metrou Păcii! Autorităţile investighează o posibilă tentativă de suicid

VIDEO Alexandru, băiețelul de 5 ani din Sibiu, a fost externat și a ajuns acasă. Părinții micuțului găsit în pădure, primele declarații după ce fiul lor s-a întors în sânul familiei

Horoscop pentru ziua de joi, 21 mai 2026: Un semn zodiacal își schimbă brusc prioritățile și începe să se gândească mai mult la propriul confort

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro