Daniela Gyorfi a mărturisit sincer cum a fost pentru ea examenul de Bacalaureat.
Elevii trec în aceste zile prin mari emoții, asta pentru că absolvenții clasei a XII-a susțin examenul de Bacalaureat, azi fiind a doua probă, cea obligatorie în funcție de profil. Deși au trecut mulți ani de când vedetele noastre au dat și ele același examen, acestea nu au uitat cum a fost, iar Daniela Gyorfi a făcut chiar și câteva declarații, într-un interviu pentru Click!. Artista mărturisește că nu a avut mari
Daniela Gyorfi, mari emoții pentru fiica ei care a susținut Evaluarea Națională
În urmă cu mai bine de două săptămâni, Daniela Gyorfi făcea mărturisiri despre fiica ei, fiind extrem de emoționată în această perioadă. Artista nu a lipsit de la absolvirea Mariei și a spus deja ce planuri are pentru intrarea la liceu. “Este o etapă importantă a vieții ei, mai ales că se apropie evaluarea. Din punctul meu de vedere, al unui părinte care nu s-a dus la școală, nu a făcut pressing pe profesori, nu am intervenit niciodată cu absolut nimic, Maria a mers foarte bine la școală. Asta nu face decât să mă bucure și să vedem ce face la evaluare. Sunt foarte mândră de ea și a făcut totul cu puterile ei, pe ceea ce a învățat, pe ceea ce știe. Pentru mine, ca părinte, e foarte important lucrul acesta. Maria se gândește clar la niște licee foarte bune și la ce vrea să facă pe viitor. În funcție de nota pe care o ia, o să vadă unde se duce. Deocamdată contează nota finală! Noi stăm în Corbeanca și ea vrea un liceu din București, o să vedem unde va merge și cât face. Are și ea 15 ani și ceva, o să fie în clasa a noua, se va hotărî curând. Trebuia să ia peste 9,20 pentru un liceu bun! Diseară are banchetul! Suntem emoționați!”, a declarat Daniela Gyorfi, pentru sursa citată.
Citește și: Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...- stirilekanald.ro