Primele declarații ale lui Dorian Popa după verdictul final. Artistul a fost condamnat la opt luni de închisoare: "Pedeapsa mea vine de la Dumnezeu."

Primele declarații ale lui Dorian Popa după verdictul final. Artistul a fost condamnat la opt luni de închisoare:
Primele declarații ale lui Dorian Popa după verdictul final. Artistul a fost condamnat la opt luni de închisoare: "Pedeapsa mea vine de la Dumnezeu."

Au trecut doi ani de când artistul Dorian Popa așteaptă decizia cu privire la fapta făcută, iar ieri, 26 februarie, a aflat rezultatul.

Îndrăgit în mediul online și pe scenă, Dorian Popa este extrem de activ pe micile ecrane, acolo unde își ține urmăritorii la curent cu tot ce se întâmplă în viața lui de zi cu zi. A fost până acum un exemplu de disciplină în ceea ce privește corpul și orele de sport, oferind sfaturi pentru cei care vor să facă și ei anumite schimbări. De curând, acesta a fost extrem de vocal și cu privire la operația la nas pe care a avut-o, dar și cum este perioada de recuperare.

Declarațiile lui Dorian Pop după ce a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare

Citește și: Dorian Popa mai are de așteptat până să vadă rezultatul final după operația de la nas. Cum se simte artistul în prezent: “Nu-l simt încă al meu.”

Dorian Popa
Dorian Popa[Sursa foto: Facebook ]

Citește și: FOTO Ce fotografie a postat Dorian Popa pe rețelele de socializare. Vloggerul este în plin proces de schimbare cu privire la alimentație

În ultimii doi ani, artistul a așteptat verdictul final, după ce a fost prins conducând sub influența substanțelor interzise, iar ieri, 26 februarie, a aflat rezultatul. Acesta a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare. În cadrul unei intervenții pentru Spynews.ro, direct din Japonia, artistul a spus câteva cuvinte, inclusiv faptul că trebuie să fie pedepsit pentru greșeli și că îi mulțumește lui Dumnezeu că a primit șansa la îndreptare.

Tot prin această intervenție, Dorian Popa a transmis și un semnal de alarmă ca ceilalți să nu ajungă să facă ce a făcut el.  ”Am greșit. Plătesc. Este normal tot ceea ce se întâmplă. Pedeapsa mea vine de la Dumnezeu, comunicată prin instanță. Toți cei ce greșim trebuie să plătim. Mulțumesc Lui că am șansă la îndreptare. Toți cei ce aud să ia aminte și să nu repete greșeala mea”, a spus Dorian Popa, pentru sursa citată.
După condamnarea de opt luni de închisoare cu suspendare, artistul nu va ajunge după gratii, însă are de respectat anumite reguli impuse de instanță. Acesta va fi plasaat sub supraveghere pe durata termenului stabilit și trebuie să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune. Pe lângă aceste aspecte, vloggerul trebuie să anunțe orice schimbare de domiciliu și să nu comită nicio altă formă de infracțiune. În cazul în care regulile vor fi încălcate, pedeapsa va ajunge cu executare.
Dorian Popa a spus că își regretă fapta încă de când ea s-a întâmplat, iar acum a spus deschis că trebuie să plătească pentru ea.

Dorian Popa
Dorian Popa[Sursa foto: Facebook ]

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Dorian Popa, mai pregătit ca niciodată să devină tătic! Ce fotografie a postat acesta, pe rețelele de socializare, alături de partenera sa de viață?

Fiica lui Ilie Năstase a atras toate privirile la cea mai recentă apariție. Alessia s-a transformat într-o tânără superbă și și-a lansat propria afacere

Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere

ÎNCĂ UN NUME IMPORTANT AL SCENEI a plecat dintre noi. După ani în care a oferit emoție, inspirație și momente de neuitat, Gheorghe Galetin a murit, iar ANUNȚUL DECESULUI aduce lacrimi în ochii celor care l-au admirat: "A iubit muzica cu toată ființa lui"

Valentin Sanfira și-a deschis sufletul în fața fanilor. Artistul a transmis un mesaj emoționant: „Sufletul omului trece prin multe...”

AVERTISMENT de la ANM! Vine codul GALBEN în România... Vezi mai mult

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro