Prima reacţie a lui Vladimir Drăghia după ce a plecat de la Exatlon. A spus lucrurilor pe nume şi a lămurit situaţia: "Să rămână oameni"


Antrenorii Vladimir Drăghia și Giani Kiriță au plecat din Republica Dominicană, ”stâlpii” echipei Faimoșilor și, respectiv, Războinicilor de la Exatlon luându-și ”Adio” de la concurenții celui de-al treilea sezon al emisiunii prezentate de Cosmin Cernat.

În episodul de aseara al show-ului Exatlon, antrenorii Vladimir Drăghia și Giani Kiriță au luat o decizie care, cu siguranță, a fost una cât se poate de grea pentru ei și pentru echipele pe care le reprezentau la Exatlon.

Mai exact, ei au anunțat că este cazul să se despartă de concurenții din echipele Faimoșilor și Războinicilor, iar vestea pe care Vladimir Drăghia și Giani Kiriță au dat-o i-a făcut pe cei pe care i-au antrenat în ultimele săptămâni să verse lacrimi amare. Așa cum era de așteptat, vestea pe care cei doi antrenori au dat-o i-a făcut pe concurenți să își pună tot felul de întrebări, cu atât mai mult cu cât cei doi au devenit indispensabili în meciurile pe care Faimoșii le dădeau împotriva Războinicilor și invers, sfaturile primite de cei care se întrec în probele de la Exatlon făcându-i pe toți să devină din ce în ce mai buni pe traseu și la finalizare.

Reactia lui Vladimir Draghia

"Așa cum mulți dintre voi deja și-au dat seama, misiunea mea la Exatlon - Sezonul 3 tocmai s-a încheiat.
Participarea mea în calitate de antrenor a fost mai mult decât un vis împlinit. Nici nu am visat să mă întorc la Exatlon împreună cu Alice și Zora, să merg pe aceeași plajă pe care am îndurat foame, frig, căldură, dor, dor, dor, timp de cinci luni.
Am avut noroc de o echipa superbă, formată din oameni motivați, dispuși să învețe. M-au tratat încă de la început cu respect și le mulțumesc pentru fiecare zi petrecută împreună. Le mulțumesc pentru victoriile frumoase, pentru nebunia zilnică pe care am trăit-o împreună. Le doresc, așa cum am spus-o și la despărțirea de ei, să rămână oameni. Să câștige cei mai buni!", a scris Vladimir pe Instagram. 

Citeste si: Giani Kiriță s-a îndrăgostit în Republica Dominicană. Cine este domnişoara care i-a furat inima: "Sper să nu mă uiţi"

Citeste si: Ionuţ Jaguarul şi-a declarat iubirea. Cine este femeia care i-a câştigat inima. A postat o fotografie cu ea: "Iubirea mea"

Vladimir Drăghia și Giani Kiriță au concurat în primul sezon Exatlon de partea Faimoșilor

Vladimir Drăghia a fost câștigătorul primului sezon, iar Giani Kiriță, concurent în primul sezon și antrenor în cel de al doilea. „Cu siguranţă, experienţa dobândită în cel de-al doilea sezon mă va ajuta acum. Am avut de lucru, am nimerit atunci într-o perioadă dificilă a echipei. Ce pot să spun este că sunt un profesionist şi mă voi dedica total, şi acum, echipei mele. Referitor la Vladimir, e interesant ce se întâmplă. Noi eram duşmani înainte de primul sezon «Exatlon», în timpul show-ului am devenit prieteni, iar acum ne întoarcem în Republica Dominicană pe poziţii rivale. Iar eu nu am prieten în teren“, a declarat Giani Kiriţă înainte de a deveni antrenorul Războinicilor din cel de-al treilea sezon al Exatlon România. „Sunt măgulit de noua postură pe care o am în acest sezon. Voi încerca să ajut echipa să aibă o experienţă cât mai plăcută acolo. Îndrumările nu vor fi legate doar de trasee. Le voi împărtăşi din experienţa mea din primul sezon, voi face tot posibilul ca fiecare membru al echipei mele să se poată întoarce acasă câştigător“, a declarat Vladimir Drăghia, iar misiunea lui a fost, cel puțin în parte, îndeplinită, primul câștigător al Exatlon reușind să îi motiveze suficient pe Faimoși pentru ca aceștia să nu piardă niciodată, până acum, jocul pentru vilă.


Clipul zilei pe KFETELE.RO:
DISTRIBUIE
acest articol


Cooking

Prăjitură rapidă cu biscuiți și frișcă - simplă, delicioasă și fără coacere!

Citește mai departe

Te-ar putea interesa si...


Parteneri

Pentru tine

Din Exatlon

Parteneri