Poveste de iubire trasă la indigo. Culiță și Iancu Sterp s-au căsătorit cu femeile de care s-au îndrăgostit în liceu: “Îmi era gândul tot la ea.”

Poveste de iubire trasă la indigo. Culiță și Iancu Sterp s-au căsătorit cu femeile de care s-au îndrăgostit în liceu: “Îmi era gândul tot la ea.”

Culiță și Iancu Sterp au povestit, acum ceva timp, cum fetele care le-au atras atenția în liceu au ajuns să fie femeile lângă care să își trăiască viața.

Culiță și Iancu Sterp au acum viața pe care și-au dorit-o, iubind femeile de care s-au îndrăgostit în liceu. Da, ați auzit bine, deoarece povestea parcă este trasă la indigo în cazul celor doi frați. În urmă cu trei ani, Culiță și Iancu au povestit, în cadrul podcastului Acasă la Măruță, despre cum fetele care le-au atras atenția în liceu au ajuns într-un final la brațul lor. Culiță a avut ani la rând în care i-a fost rușine să vorbească cu Daniela, iar Iancu nu și-a mai făcut o relație serioasă din cauza faptului că mintea lui era la Denisa.

Culiță și Daniela Sterp [Sursa foto: Facebook]

Iancu Sterp: Eu o singură dată am fost îndrăgostit și asta e fata de acum, cu care am fost în liceu

Culiță Sterp: Ce coincidență. Și la mine tot așa. Și eu m-am îndrăgostit de ea în liceu și nu am vorbit ani, fata a avut o relație de câțiva ani, a stat cu un băiat.

Iancu Sterp: Eu de aceea n-am vrut să-mi fac o relație serioasă, că mie îmi era gândul tot la ea. Și acum sunt împreună cu ea.

Culiță Sterp: Și eu, tot așa. Îmi plăcea de Daniela în liceu și îmi era rușine să îi zic.

De la declarațiile făcute acum trei ani, lucrurile au evoluat foarte frumos pentru amândoi. Au ajuns să își unească destinul în fața lui Dumnezeu, Culiță are doi copii, un băiețel și de curând, o fetiță, iar Iancu se pregătește și el să devină tată.

Când va anunța Iancu Sterp sexul bebelușului?

Citește și: Iancu Sterp, entuziasmat pentru când va da vestea cea mare legată de sexul bebelușului. Tânărul știe deja ce se află în burtica Denisei: „M-am schimbat la față.”

Iancu și Denisa Sterp [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Când va anunța Iancu Sterp sexul copilului? Tânărul a făcut anunțul: “Cred că v-am ținut un pic cam mult pe jar.”

Iancu va deveni și el părinte curând. Denisa este însărcinată, iar întreaga familie este extrem de fericită pentru tot ce urmează în viața lor. Doi nepoței au apărut de curând, din partea Danielei, soția lui Culiță, și din partea Getei, sora cea mică a lor. Iancu și Denisa au dezvăluit recent și când vor spune sexul bebelușului.

Denisa Sterp: Ce vrei?

Iancu Sterp: Ah, ce mare e! Foarte mare! Ce să zic? Eu știu ce e! Pe 28 anunțăm ce este, băiat sau fetiță. După forma burții ce ziceți că este? Își mai dau cu părerea. Dacă e mai țuguiată, e băiat. Dacă e mai sus, e fată.

Citește și: Horoscop marți, 22 septembrie 2026: Un semn zodiacal sare în ajutorul unui prieten care se confruntă cu anumite probleme de sănătate- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

Denisa Sterp: M-am schimbat la față, dacă e așa, dacă e așa.

Iancu Sterp:Să fie sănătos/sănătoasă! Pe 28 acum vă anunțăm și pe voi. E cuminte, ca tatăl său?

Denisa: Foarte cuminte, ca tatăl său....

Iancu Sterp: Când doarme.

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Geta Sterp, cu gândul la copilărie! Ce și-a amintit tânăra și de ce se certa adesea cu frații ei: “Doamne, îți mulțumim, dar repede, mult prea repede.”

Se despart, după 9 ani de căsnicie! Ce poate pune la încercare un cuplu înainte de un deceniu împreună

Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale

Interviul lui Nick Rădoi a făcut-o SĂ REACȚIONEZE. Prietena Mădălinei Apostol, MESAJ TRANȘANT după declarațiile afaceristului. A scos la lumină un alt unghi al relației lor: "Ar fi putut face mai mult pentru Mădălina. Cel mai mare sacrificiu pe care..."

VIDEO Comisia Europeană interzice accesul copiilor sub 13 ani pe rețelele de socializare: protecție sporită pentru minori

Horoscop săptămânal 14-20 septembrie 2026: Zodia care are șanse mari să își întâlnească jumătatea în aceste zile

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro