Ion Iliescu a murit la vârsta de 95 de ani, după o perioadă lungă de spitalizare.
Ion Iliescu s-a stins din viață marți, 5 august, după ce a stat internat aproape două luni. A ajuns la spital pe data de 9 iunie, iar după o intervenție avută la mijlocul acelei luni, starea lui părea că se îmbunătățește, însă nu pentru mult timp. Organele lui au început să cedeze rând pe rând, fiind internat la Terapie Intensivă și ajutat să respire.
Decesul lui a fost anunțat marți, pe data 5 august. Ion Iliescu a fost primul președinte de după Revoluția de la 1989, iar pensia de care beneficia acesta era de peste 21.000 de lei. În ultimii zece ani, acesta a încasat peste 320.000 de euro din indemnizația de la stat, de la Academia de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu Sișești din București și de la Administrația Prezidențială.
Fostul președinte de stat a trăit într-o vilă aflată în zona Primăverii, aceasta fiind întinsă pe 180 de metri.
Cu ce boli de sănătate s-a confruntat Ion Iliescu?
În ultimii 20 de ani de viață, Ion Iliescu s-a retras din lumea publică, iar de opt ani, acesta nu a mai avut nicio apariție. Fostul președinte de stat se confrunta cu mai multe probleme de sănătate, printre care și probleme cardiovasculare.
Problemele lui au început în 2005, atunci când a ajuns pe mâna medicilor pentru a fi internat, iar în 2019 a ajuns din nou pe mâna medicilor de la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare ”Prof. Dr. C.C Iliescu”, acolo unde a avut o intervenție chirurgicală la inimă. Au urmat pentru el mai multe controale medicale, iar în 2025, când a ajuns din nou pe mâna medicilor, a primit diagnosticul de cancer pulmonar. Starea de sănătate a acestuia s-a agravat în ultimele zile, organele lui cedând rând pe rând. Spitalul la care a fost internat Ion Iliescu transmitea în timp real fiecare modificare cu privire la starea lui de sănătate, iar medicii au fost rezervați cu privire la viața lui. Comitetul de stat pentru organizarea funeraliilor a fost convocat luni, 4 august, pentru a discuta toate aspectele necesare cu privire la ceremonia de înmormântare.