Omer nu-l iartă pe Ibrahim

Omer nu-l iartă pe Ibrahim

Evenimentele neașteptate ce se vor derula astăzi în familia Unal vor continua să surprindă privitorul, odată cu difuzarea unui nou episod din serialul “O dragoste”, de la ora 20:00, la Kanal D.

Nursema se simte eliberată de toată suferință pe care a purtat-o în suflet, după ce a dezvăluit întregii familii evenimentele dramatice prin care a fost nevoită să treacă din cauza căsătoriei forțate pe care a trebuit să o accepte. Acum tânăra se bucură de toată atenția și tot sprijinul lui Alev și Doga care o susțin în decizia luată și îi sunt permanent alături. În plus, Doga va înfrunta întreaga familie a soțului său, dezprobând faptele acestora, și care au împins-o pe Nursema să trăiască evenimente dramatice.

Abdullah își caută neîncetat fiica și este dispus să facă tot cee ace este necesar pentru a o aduce acasă. Bărbatul realizează că a greșit enorm în decizia pe care a luat-o, atunci când și-a căsătorit fiica, fără voia acesteia, și este hotărât ca Ibrahim și familia acestuia să plătească pentru faptele lor.

Și Omer este devastat de situația teribilă prin care a trecut nepoata sa și îi promite fratelui său că Ibrahim și familia acestuia vor avea parte de o răzbunare pe măsura faptelor lor.

Ce condiție îi va pune Nursema tatălui său, pentru a se întoarce acasă și, ce pedeapsă uluitoare va primi Ibrahim, din partea lui Omer, puteți afla astăzi, de la ora 20:00, în noul episod din serialul “O dragoste”, difuzat numai la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Tragedie fără margini! Gheorghe Moldovan s-a sinucis: „Lucrurile acestea au ajuns la limită.”

Brigitte Macron, moment stânjenitor la Palatul Élysée. Gestul făcut de Papa Leon față de Prima Doamnă a Franței a atras tuturor atenția

Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional

Ce au recunoscut Ahmed și Andra după DESCALIFICAREA din "Casa Iubirii"?! DEZVĂLUIREA făcută în timpul live-ului: "Noi o să...". Ce s-a întâmplat cu ei, de fapt

VIDEO Incendiu la Gara de Nord din București: o mașină pe GPL a luat foc în toiul nopții

Prognoza meteo ANM pentru marți, 29 septembrie 2026. Temperaturile ajung la 26 de grade Celsius. În ce zone se formează ceață și brumă

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro