Oana Roman, la mormântul mamei sale, când aceasta ar fi trebuit să împlinească 85 de ani. Ce gânduri a transmis vedeta. “Am stat la soare și m-am rugat pentru sufletul ei.”

Oana Roman, la mormântul mamei sale, când aceasta ar fi trebuit să împlinească 85 de ani. Ce gânduri a transmis vedeta. “Am stat la soare și m-am rugat pentru sufletul ei.”

Oana Roman a postat câteva imagini de la mormântul mamei sale, în ziua în care aceasta ar fi trebuit să împlinească 86 de ani.

Oana Roman a trecut printr-o mare încercare anul trecut, atunci când mama ei s-a stins din viață, iar vedeta a avut nevoie de mult timp pentru a-și reveni din durerea provocată de pierderea ei. Nu există emisiune și podcast în care să nu vorbească despre ea, despre toate lecțiile învățate, despre ultimele momente împreună, dar și despre tot ceea ce a luat frumos și bun de la ea, fiind recunoscătoare în fiecare clipă.

Mormânt Mioara Roman [Sursa foto: Instagram]

Acum, de Paște, Oana Roman a mers la mormântul mamei sale și a făcut un videoclip de acolo, i-a așezat flori pe piatră și a ascultat păsărelele. Spune că s-a rugat pentru sufletul ei și că îi dorește sărbători liniștite.  „I-am adus flori mamei de ziua ei.

Am ascultat păsărelele, am stat la soare și m-am rugat pentru sufletul ei și pentru sănătate. Paște Luminat cu liniște și tihnă.”, a scris Oana Roman pe videoclipul postat pe rețelele de socializare. În urmă cu o zi, mama vedetei ar fi împlinit 85 de ani, iar aceasta a postat un videoclip în mediul online, în care a adunat cu recunoștință toate fotografiile cu cea care i-a dat viață.  “Azi, mama ar fi împlinit 85 de ani! La mulți ani, sus, în cer! Te iubesc, mama!”, a scris vedeta  lângă fotografii.

Oana Roman și Mioara Roman [Sursa foto: Instagram]

Oana Roman, mesaj către fiica ei, înainte de sărbători

Citește și: Oana Roman a fost nevoită să meargă la spital! Care este motivul vizitei sale? "Mă duc la spital. N-am arătat asta, pentru că trebuia să le duc pe toate până la capăt."

Oana Roman și Isabela [Sursa foto: Instagram]

Citește și: „A început să-ți placă iar de mine?” Andra l-a chemat în camera roșie pe... Vezi mai mult- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

Citește și: Oana Roman, despre legătura fiicei sale cu tatăl ei, Petre Roman. Cum își sprijină acesta nepoata. „Înțelege că este un copil foarte deștept și că are o viziune asupra vieții foarte specială.”

Tot înainte de sărbători, Oana Roman a postat câteva fotografii și cu fiica ei, spunând că este extrem de recunoscătoare pentru tot ceea ce are, iar Isabela este unul din motivele pentru care este fericită. Aceasta a mai adăugat că după toate cele duse de fiica ei, și-a păstrat bunătatea și iubirea, de care este mândra.  “Sărbătorile sunt o perioadă în care trebuie să fim recunoscători! Eu vreau să fiu recunoscătoare și să mulțumesc pentru darul suprem care este acest copil minunat și perfect. Isabela este binecuvântarea mea! Un copil bun, empatic și plin de iubire pentru aproapele său. Este talentată și bună. Iar bunătatea ei o face să fie specială! Oricâte a dus, și a dus multe în ultimii ani, și a păstrat bunătatea și iubirea. Te iubește mami!  Te iubesc infinit și voi face tot ce pot ca să fii împlinită și fericită așa cum meriți!”, a scris Oana Roman lângă fotografii.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Oana Roman și-a învățat fiica să fie cumpătată, atunci când vine vorba de banii câștigați chiar de aceasta! "Trebuie să avem grijă la cheltuieli, dar nu ne refuzăm vacanțe!"

Cum arăta Alexandra Căpitănescu înainte de celebritate. Este de nerecunoscut în prima sa apariție la TV

Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului

BOMBĂ după Eurovision 2026! Alexandra Căpitănescu A FĂCUT MARELE ANUNȚ: "Momentul în care..."

VIDEO Creșterea alarmantă a alergiilor alimentare și respiratorii la copii: un fenomen îngrijorător

Daniela și Emanuel își aruncă replici dure: „N-am mai putut să mă abțin”. Incredibil unde ajunge discuția aprinsă

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro