Oana Roman, destăinuiri în lacrimi despre mama ei. Ce spune despre toți cei care au întâlnit-o pe Mioara Roman? „Acea întâlnire cu ea a însemnat o piatră de hotar.”

Oana Roman, destăinuiri în lacrimi despre mama ei. Ce spune despre toți cei care au întâlnit-o pe Mioara Roman? „Acea întâlnire cu ea a însemnat o piatră de hotar.”
Oana Roman, destăinuiri în lacrimi despre mama ei. Ce spune despre toți cei care au întâlnit-o pe Mioara Roman? „Acea întâlnire cu ea a însemnat o piatră de hotar.”

Fiica lui Petre Roman a făcut destăinuiri cu lacrimi în ochi despre mama ei, la început de an.

Sărbătorile nu au fost ca până acum pentru Oana Roman, deoarece a fost primul an în care mama ei nu i-a mai fost alături, iar anul care tocmai a trecut a fost unul destul de greu pentru ea. De fiecare dată când își amintește de cea care i-a dat naștere, nu are cum să nu vorbească despre ea cu lacrimi în ochi, însă dincolo de această pierdere, mărturisește că o simte mereu aproape și că îi este alături, chiar dacă fizic nu se mai află lângă ea. Vedeta este tot timpul sinceră cu numeroase aspecte din viața ei, iar atunci când este invitată în cadrul emisiunilor TV sau podcasturilor, nu ezită să facă un rezumat al tuturor celor întâmplate pentru ea, atât personale, cât și legate de fiica sa, ori de aspecte profesionale.

Oana Roman, destăinuiri cu lacrimi în ochi despre mama ei, la început de an

Citește și: Gândurile Oanei Roman de la finalul anului 2024. Vedeta face bilanțul lucrurilor întâmplate în viața ei. “Sub aparența unei femei cu multă putere, stă o femeie care a dus

Oana Roman

[Sursa foto: Facebook]

Citește și: Oana Roman, discuții profunde cu tatăl său, Petre Roman. Ce a dezvăluit acesta despre Ceaușescu? „A fost discursul lui Ceaușescu. La un moment dat s-au aruncat steaguri și portrete pe jos, au &i

Invitată în cadrul unei emisiuni TV, Oana Roman a vorbit cu lacrimi în ochi despre mama ei și despre faptul că fiecare persoană care a reușit să o întâlnească măcar o dată a rămas cu amintiri și lecții învățate cât pentru întreaga viață. Mărturisește că toată lumea era fascinată de felul în care aceasta povestea și este de părere că ea nu are de povestit lucruri atât de profunde și interesante precum mama ei a trăit de-a lungul vieții sale. „Mama a lăsat ceva, nu doar mie, practic fiecare om pe care l-a primit în viața ei. Toți oamenii care au întâlnit-o, de exemplu prieteni, cunoștințe de-ale mele, studenți, dar mai ales apropiați de-ai mei, sunt oameni care au întâlnit-o și au stat de vorbă cu ea măcar o singură dată și spun că acea întâlnire cu ea pentru ei a însemnat o piatră de hotar. Au învățat într-o oră, două, trei cât au stat cu ea tot ar fi putut să învețe în 3 ani de facultate sau un an de experiență de viață. Era fascinantă tocmai prin felul în care povestea. Nu știu dacă am lucruri atât de profunde și interesante precum a avut ea de povestit.”, a povestit Oana Roman.  

Citește și: Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale - wowbiz.ro

Citește și: Daniela, TAXATĂ DUR de Veronica. Câștigătoarea sezonului 4 "Casa Iubirii" a observat un DETALIU NEAȘTEPTAT și l-a dezvăluit public. A PROVOCAT UN ADEVĂRAT ȘOC: "Bai, femeie, stai un pic! Ea a..." - ra

Oana Roman și Mioara Roman

[Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

A umblat vreodată Oana Roman în telefonul foștilor parteneri? Ce spune vedeta despre conversațiile preluate de fostul soț din anumite aplicații. “S-a dat singur în primire.”

A murit la doar 3 săptămâni de la nuntă. Ce s-a întâmplat cu Ciara

Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale

Daniela, TAXATĂ DUR de Veronica. Câștigătoarea sezonului 4 "Casa Iubirii" a observat un DETALIU NEAȘTEPTAT și l-a dezvăluit public. A PROVOCAT UN ADEVĂRAT ȘOC: "Bai, femeie, stai un pic! Ea a..."

Halit Özgür Sarı, protagonistul serialului Inimă rebelă, surprins în ipostaze tandre în compania unei colege de platou! Iată cum au fost fotografiați cei doi actori

Rezumat episodul 34 „Inimă de mamă”, difuzat marți, 3 noiembrie 2026, la Kanal D. Filiz decide să îl părăsească pe Hasan

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro