Problemele de sănătate ale Oanei Moșneagu i-au întors viața cu susul în jos, din cauza că nu își poate părăsi locuința.
Oana Moșneagu se luptă cu o gripă de câteva zile, lucru care o face să nu se simtă foarte bine. Simptomele crunte au ajuns să o țină de zile bune doar în casă, dându-i peste cap programul zilnic, care era destul de încărcat.
Oana Moșneagu se confruntă cu gripa
Recent, Oana Moșneagu a simțit să le transmită un mesaj urmăritorilor ei de pe platformele de socializare în ceea ce primește perioada prin care trece. Astfel, din spusele actriței, după câteva zile la pat, Oana are speranța că lucrurile se vor schimba și că săptămâna care urmează ar putea să ajungă înapoi la teatru. Totodată, partenera de viață a lui Vlad Gherman a dezvăluit că gripa, pe lângă faptul că a ținut-o închisă în propria locuință, i-a schimbat întregul program.
Citește și: Oana Moșneagu, cu burtica de graviduță. Cum arată actrița însărcinată
Așadar, aceasta speră ca starea ei de sănătate să se îndrepte, până ce va reîncepe turneul pe care trebuie să-l facă alături de colegii ei. Pentru moment, Oana și-a anulat programările pe care le avea pentru toată această perioadă. Astfel că, a hotărât să renunțe la orele de condus, canto, înot, kinetoterapie dar și la programările de la saloanele de înfrumusețare.
„Hello.
Citește și: „Nu mai pot, nu mai vreau.” Ce s-a întâmplat cu Oana Moșneagu și Vlad Gherman în timpul relației
Citește și: “Nu mi se pare că dau banii pe prostii.” Vlad Gherman, dezvăluiri despre motivul pentru care stă în chirie