Oana Lis, fotografie emoționantă alături de familia ei, de când era mică. Ce lecții grele a avut de învățat: “Grav e ca asta e la baza deciziei mele de a nu avea copii în viața asta.”

Oana Lis, fotografie emoționantă alături de familia ei, de când era mică. Ce lecții grele a avut de învățat: “Grav e ca asta e la baza deciziei mele de a nu avea copii în viața asta.”

Oana Lis a publicat o fotografie de când era mică, alături de familia ei, vorbind despre lecțiile importante pe care a fost nevoită să le învețe.

Oana Lis este sinceră întotdeauna cu numeroase aspecte din viața ei personală. Comunitatea din mediul online i-a devenit locul confesiunilor, iar emisiunile și podcasturile în care este invitată sunt spațiile în care aceasta nu se ferește să se arate oamenilor, dincolo de ecrane, exact așa cum este. În prezent, aceasta se dedică aproape în totalitate soțului ei, Viorel Lis, care are nevoie permanent să fie lângă ea, stând la pat. Situația ei financiară nu este una deloc fericită, iar Oana Lis a apelat la comunitate pentru a o ajuta și a scos la vânzare haine care nu îi mai vin sau genți pe care nu le mai poartă. Inclusiv în cadrul unei emisiuni a venit cu o parte din ele, pentru ca și telespectatorii să le vadă.

Oana Lis, fotografie emoționantă cu familia ei

Citește și: Oana Lis cere ajutorul oamenilor din mediul online! Aceasta nu mai reușește singură să îl spele pe soțul ei: “Cu bunăvoință, credință și iubire poți face multe, faptele contează.”

Familie Oana Lis [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Oana Lis a pus un pachet pe microbus bunicii sale, una dintre cele mai importante persoane din viața ei. Ce mesaj a transmis aceasta în mediul online: “Nu uitați de bătrânii noștri din sate.”

Atunci când vorbește despre familie, Oana Lis este sinceră și extrem de transparentă cu toate lucrurile pe care le-a trăit, de-a lungul anilor. A recunoscut de multe ori faptul că vine dintr-o familie în care a cunoscut lipsurile de tot felul, iar mediul nu a fost tocmai cel mai prietenos. Bunica ei este cea despre care vorbește întotdeauna cu drag și lacrimi în ochi, fiind femeia care i-a ținut locul mamei sale, a crescut-o și i-a oferit cele mai bune sfaturi de viață.

În mediul online, Oana Lis a postat o fotografie cu familia ei, de când aceasta era mică, spunând că a avut de învățat lecții grele, cum ar fi abandonul, respingerea sau violența, iar multe din ele au dus la decizia de a nu avea copii.  “În familia asta m-am născut. Eu, mică...Văd ca mare bucurie era pe fața părinților mei...la nici 2 săptămâni m-au dat la țară, la muma mea. Dacă o fi adevărat că ne alegem unde să ne naștem ca suflete. Am ales să învăț lecții grele, de abandon, respingere, violență, și lista continuă. Grav e ca asta e la baza deciziei mele de a nu avea copii în viața asta. Trauma si-a spus cuvântul. Trauma transgenerațională.”, a scris Oana Lis pe contul ei de socializare.

Citește și: Cine este Andreea, noua concurentă din „Casa iubirii”! Frumoasa tânără are 23 de ani și este studentă la Finanțe Bănci- kanald.ro

Citește și: De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani- stirilekanald.ro

ț

Oana Lis [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Oana Lis a pus un pachet pe microbus bunicii sale, una dintre cele mai importante persoane din viața ei. Ce mesaj a transmis aceasta în mediul online: “Nu uitați de bătrânii noștri din sate.”

Cum arăta Alexandra Căpitănescu înainte de celebritate. Este de nerecunoscut în prima sa apariție la TV

S-a aflat abia acum! Cine a venit la înmormântarea Alisiei, tânăra ucisă fără milă în Bihor! Tatăl vitreg al fetei în vârstă de 18 ani a spus totul: „Nu i-am interzis să vorbească cu el”

Cu ce DOVEZI a ieșit în față Pavel Orlov după SCANDALUL VOTULUI MOLDOVEI ACORDAT ROMÂNIEI la Eurovision 2026: "Așa s-a întâmplat! Nu vreau și nu..."

VIDEO Alexandru, băiețelul de 5 ani din Sibiu, a fost externat și a ajuns acasă. Părinții micuțului găsit în pădure, primele declarații după ce fiul lor s-a întors în sânul familiei

Horoscop pentru ziua de joi, 21 mai 2026: Un semn zodiacal își schimbă brusc prioritățile și începe să se gândească mai mult la propriul confort

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro