O femeie și-a pierdut viața în propria locuință, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări

O femeie și-a pierdut viața în propria locuință, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări
O femeie și-a pierdut viața în propria locuință, după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări

Sfârșit tragic pentru o femeie de 83 de ani, care și-a pierdut viața într-un incendiu care i-a cuprins casa.

O femeie de 83 de ani din Galați a murit, sâmbătă, în propria locuință, după ce un incendiu  i-a cuprins casa. Pompierii au fost anunțați printr-un apel la 112, iar la fața locului au sosit cinci autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ Galați. Femeia a fost scoasă din flăcări, iar ulterior au urmat manevrele de resuscitare, însă fără rezultat. Femeia a fost declarată decedată, iar în momentul în care echipajele au sosit la fața locului, incendiul se manifesta violent, cu degajări mari de fum, existând pericolul ca acesta să ajungă și la locuința învecinată.

Peste 6800 de incendii înregistrate de la începutul acestui an

Citește și: Ce a determinat-o pe o tânără adolescentă din Iași, să își pună capăt zilelor, înainte cu doar o zi de proba la matematică, de la Evaluarea Naţională? S-au aflat motivele!

Incendiu locuință din Galați
Incendiu locuință din Galați[Sursa foto: freepik]

Citește și: O femeie a decedat, după ce și-a dat foc în plină stradă. Pompierii nu au mai putut face nimic

Conform autorităților, în 2025, până în prezent, s-au înregistrat peste 6800 de incendii la locuințe din România, iar unul dintre cele mai recente cazuri a fost înregistrat în Slatina, pe data de 14 iunie, atunci când flăcările au cuprins acoperișul unui bloc, iar 27 de persoane au fost evacuate. Pompieri au reușit să stingă flăcările. O altă casă a luat foc în Tunari, Ilfov, pe data de 14 iunie, însă intervențiile rapide ale pompierilor au reușit să stingă flăcările, iar cu o zi înainte, pe 13 iunie, o altă casă a fost cuprinsă de flăcări în Sălciua de

Jos, Alba. O persoana a suferit un atac de panică în timpul intervenției. Incendiile la blocuri reprezintă în continuare o problemă, astfel că de la începutul acestui an au fost semnalate numeroase astfel de cazuri în care flăcările au cuprins apartamentele din diferite zone ale țării, cum ar fi Ploiești, Galați, Mangalia, Ilfov și Sibiu. De asemenea, nu doar locuințele și blocurile sunt afectate de astfel de incidente grave, ci și zonele industriale și depozitele, iar un alt caz a fost semnalat pe data de 8 mai 2025, în București, atunci când un incendiu a cuprins un depozit cu
materiale inflamabile și sute de metri pătrați au fost afectați.

Incendiu locuință din Galați
Incendiu locuință din Galați[Sursa foto: freepik]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

O femeie a decedat, după ce și-a dat foc în plină stradă. Pompierii nu au mai putut face nimic

Principesa Margareta a fost exemplu de rafinament și eleganță. Detaliile apariției impecabile din Spania

El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut

România va participa la Eurovision Song Contest 2027. CE S-A ÎNTÂMPLAT în momentul în care s-a luat decizia și CUM S-A VOTAT revenirea în concurs: "Reprezintă un proiect strategic de..."

Cum arăta Simge Selçuk, actrița care joacă rolul Nebahat în serialul Totul pentru familia mea înainte de a recurge la operațiile estetice! Iată ce aspect fizic uluitor avea aceasta la 19 ani: „Tinerețe rebelă”

Eliminare plină de lacrimi în „Casa iubirii”: „Îmi pare rău că nu am reușit...”. Aflați cine va pleca acasă în ediția de duminică, 19 iulie, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro