FOTO O femeie în vârstă de 32 de ani, s-a aruncat în apa urșilor polari de la o grădină zoologică din Berlin! Aceasta a scapăt, miraculos, cu viață

FOTO O femeie în vârstă de 32 de ani, s-a aruncat în apa urșilor polari de la o grădină zoologică din Berlin! Aceasta a scapăt, miraculos, cu viață
FOTO O femeie în vârstă de 32 de ani, s-a aruncat în apa urșilor polari de la o grădină zoologică din Berlin! Aceasta a scapăt, miraculos, cu viață

Întâmplarea care putea în orice secundă să se transforme într-o tragedie, a avut loc în anul 2009, însă uimește și în zilele noastre.

Așa cum se întâmplă la fiecare gradină zoologică din lume, localnicii și turiștii se înghesuie să vadă frumusețea animalelor, în carne și oase, la fel cum s-a întâmplat și la grădina zoologică din Berlin, în urmă cu câțiva ani, atunci când în prim-plan se afla o familie de patru urși polari. La momentul incidentului, s-a întâmplat să fie și ora mesei pentru ursii polari, iar aceștia fiind cunoscuți pentru faptul că sunt atât de periculoși, nici măcar îngrijitorii nu s-au înduplecat vreodată să intre în țarcul lor. Cu toate acestea, într-o zi care părea să fie la fel ca celelalte, o femeie de 32 de ani s-a gândit să schimbe acest aspect și să sară în apa urșilor polari… chiar atunci.

O femeie în vârstă de 32 de ani, s-a aruncat în apa urșilor polari de la o grădină zoologică din Berlin

Citește și: O femeie de 57 de ani a murit, după ce a fost bătută, iar ulterior călcată cu mașina de… presupusul amant! Acesta a încercat să își ia viața, ulterior

O femeie în vârstă de 32 de ani, s-a aruncat în apa urșilor polari de la o grădină zoologică din Berlin

[Sursa foto: Dailymail]

Citește și: Ieri a avut loc un tragic accident rutier pe A1, în apropierea localității Boița, din județul Sibiu! Trei bărbați și-au pierdut viața după ce au fost spulberați de o autocisternă

Ceea ce trebuia să rămână o amintire frumoasă pentru toți vizitatorii grădinii zoologice, s-a transformat rapid într-o sperietură de zile mari, după ce o femeie în vârstă de 32 de ani, s-a aruncat în interiorul incintei unde se afla familia de urși polari și înota spre ei. Fiind ora mesei, doar 3 dintre aceștia au rămas atenți la mâncarea lor propriu-zisă, în timp ce unul s-a îndreptat spre femeie.

Acesta s-a năpustit asupra ei și a atacat-o, mușcând-o de ceafă, ceea ce a speriat-o teribil de tare pe femeie, așa că a început să fugă pentru a scăpa cât mai repede din zona urșilor polari, fiind ajutată de îngrijitorii grădinii, care au aruncat colaci de salvare, iar în paralel, unii aruncau și carne spre urși, pentru a-i distrage, conform dailymail.co.uk.

Citește și: Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie - wowbiz.ro

Citește și: Ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca Anca să intre în emisiunea "Casa Iubirii" și ce NU AU AFLAT PÂNĂ ACUM telespectatorii?! Veronica aruncă BOMBA: "Băiatul a încercat să pună punct de mai multe ori

Cu multe eforturi vizibile din partea îngrijitorilor, femeia a încercat să se cațere pe perete cu orice preț, deși a mai avut momente în care a alunecat, timp în care, de această dată, toți cei 4 urși polari au început să se apropie de ea, victima reușește să fie ridicată în siguranță într-un colac de salvare. Femeia a fost ulterior transportată de urgență la spital, acolo unde s-a prezentat cu mai multe răni, inclusiv la brațe, șolduri, spate și picioare. Cu toate acestea, totul e bine când se termină cu bine, femeia având îndeajuns de mult noroc, încât să scape cu viață.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Un soț și-a ucis soția chiar în fața copiilor săi! Poliția a fost alertată de fiica cuplului, în vârstă de numai 4 anișori!

Cristina Bâtlan s-a căsătorit! Cum arată cea mai discretă mireasă din showbizz-ul românesc FOTO

Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie

Ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca Anca să intre în emisiunea "Casa Iubirii" și ce NU AU AFLAT PÂNĂ ACUM telespectatorii?! Veronica aruncă BOMBA: "Băiatul a încercat să pună punct de mai multe ori, dar îi era frică de..."

VIDEO Șapte mașini avariate după prăbușirea a doi copaci în Craiova. Localnicii spun că sesizările lor au fost ignorate

Horoscop zilnic luni, 9 noiembrie 2026. O zodie câștigă un pariu pe care nimeni nu credea că îl poate câștiga

VIDEO Horoscopul săptămânii 12-18 octombrie. Se anunță o perioadă tensionată


Video

Clipul zilei pe kfetele.ro