Sfârșit tragic pentru o cunoscută dresoare, care a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult.
Dawn Brancheau, o cunoscută dresoare de la SeaWorld Orlando-Florida a fost ucisă, în urmă cu 14 ani, de un exemplar de orcă de 12.500 de kilograme, potrivit informațiilor oferite de The Sun. Totul s-a întâmplat pe data de 24 februarie 2010, iar balena ucigașă, așa cum mai este cunoscut acest exemplar, a mai ucis două persoane înainte. Orca a prins-o pe femeie de păr și a târât-o prin apă timp de 45 de minute, ceea ce a lăsat-o pe femeie cu măduva spinării secționată și fără scalp. Brațul femeii a fost smuls, maxilarul, de asemenea, coastele i-au fost afectate, iar părul și scalpul au fost găsite pe fundul bazinului. Medicii care au ajuns la fața locului, au constatat că femeia a murit înecată, dar și în urma unui traumatism suferit.
Exemplarul de orcă a mai ucis doi dresori
Moartea femeii a șocat întreaga regiune, mai ales pentru faptul că aceasta avea o legătură specială cu Tilikum, orca, lângă care a participat la numeroase obstacole. Aceasta a trăit mai mult de 30 de ani în captivitate, fiind și unul dintre cele mai mari exemplare care trăiau acolo.