Actrița a fost rănită de o bară de fier care s-a prăbușit peste ea în timpul repetițiilor.
Un incident grav a avut loc la Teatrul Maghiar din Timișoara, după ce actrița Edina Foltányi a fost lovită de o bară de fier desprinsă din decor, în timpul repetițiilor de pe scenă. Anumite surse din interior spun că angajații ar fi semnalat cu câteva zile înainte faptul că ar exista o problemă legată de decor. Accidentul s-a produs duminică, 7 septembrie, în jurul orei 21:00, iar după cele întâmplate, conducerea a suspendat repetițiile și a început și o anchetă internă.
Un alt incident asemănător a avut loc pe aceeași scenă, anul trecut
În luna februarie, 2024, un alt incident de acest fel a avut loc pe aceeași scenă, atunci când o actriță a Teatrului German a fost rănită. Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș a fost semnalat cu privire la cele întâmplate în teatru, reprezentanții urmează să facă verificări la fața locului, iar toate echipamentele scenice și obiectele din decor vor fi verificate cu atenție. “În seara zilei de 7 septembrie, în jurul orei 20:30, în timpul repetiției pentru producția „Chicago” a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, o ștangă aferentă scenei mari a coborât, deplasând un element de decor care a lovit una dintre actrițele implicate în repetiție. Echipa teatrului a însoțit actrița la serviciul UPU unde s-au făcut investigațiile medicale necesare, care au stabilit că aceasta este în afara oricărui pericol. Nu a fost nevoie de internare, fiind lăsată să plece în decursul serii. Actrița Teatrului își va relua activitatea conform programului stabilit în continuare. Repetițiile au fost suspendate, iar teatrul a demarat o anchetă internă pentru a stabili cauzele incidentului și pentru a implementa măsuri preventive adecvate. Acțiunea se desfășoară în conformitate cu reglementările legale, în strânsă colaborare cu autoritățile competente (SSM și ITM). Pentru Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, siguranța angajaților și încrederea publicului sunt priorități esențiale”, se arată într-un comunicat transmis de teatru.