Noul sezon “Mă numesc Züleyha” începe în această seară, la 20:00, la Kanal D!

Noul sezon “Mă numesc Züleyha” începe în această seară, la 20:00, la Kanal D!

Noul sezon al îndrăgitului serial “Mă numesc Züleyha” (titlul original: Bir Zamanlar Çukurova) începe astazi, de la ora 20:00, la Kanal D, aducându-le celor de acasă noi aventuri ale personajelor îndrăgite ale producției, Züleyha (interpretată de Hilal Altinbilek) și Yilmaz (Uğur Güneș).

În noul sezon “Mă numesc Züleyha” îi regăsim pe cei doi îndrăgostiți în situații dificile: Züleyha se află în închisoare, unde este încarcerată pentru că a atentat la viața soțului său, Demir Yaman (Murat Ünalmıș). Femeia suferă teribil de dorul copiilor săi, și singurul gând care îi alină durerea este că, într-o zi, își va putea strânge din nou în brațe copiii. 

Yilmaz, încă îndrăgostit de frumoasa fată, continuă, din umbră, să îi poarte acesteia de grijă. 

Mujgan (Melike İpek Yalova), soția lui Yilmaz, vrea să scape definitiv de Züleyha, conștientă fiind că soțul ei încă o iubește pe fosta lui iubită. Hunkar, mama lui Demir, și totodată stăpâna moșiilor Yaman, încearcă să păstreze în continuare neatinse averea dar și onoarea familiei sale. Pericolele se țin lanț pentru frumoasa Zuleyha și chiar eliberarea din închisoare îi poate aduce moartea.

Nu ratați, astăzi, de la ora 20:00, la Kanal D, noul sezon al serialului “Mă numesc Züleyha”, povestea emoționantă a unei incredibile iubiri, cu Uğur Güneș și Hilal Altınbilek, în rolurile principale.  Productia

va putea fi urmarită săptămânal, de miercuri până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Vlăduța Lupău, confesiuni despre viața de studentă. Cum se descurca artista: “Țin eu de cinci lei să merg înapoi acasă.”

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”

AU FOST IDENTIFICATE cele două femei găsite fără viață într-un lan de porumb din raionul Rezina. Presupusul criminal A FOST REȚINUT. Motivul pentru care a fost lăsat în libertate, deși una dintre victime depusese o plângere ÎNAINTE DE TRAGEDIE: "Le-a..."

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Valentinei Tănăsie, tânăra ucisă și aruncată într-o valiză în apele Oltului. Familia, îngenunchiată de durere

Andra și Ahmed au încălcat regulamentul emisiunii! Andreea Mantea aduce mesaje șocante: „Te temi că ne poate vedea cineva?”. Aflați totul în ediția din „Casa iubirii” de sâmbătă, 26 septembrie, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro