„Noi nu ne cunoșteam înainte, nu l-am văzut pe Daniel în viața mea.” Ce a spus Dana Roba, după prima întâlnire pe care a avut-o cu soțul ei

„Noi nu ne cunoșteam înainte, nu l-am văzut pe Daniel în viața mea.” Ce a spus Dana Roba, după prima întâlnire pe care a avut-o cu soțul ei
„Noi nu ne cunoșteam înainte, nu l-am văzut pe Daniel în viața mea.” Ce a spus Dana Roba, după prima întâlnire pe care a avut-o cu soțul ei

În prezent, soțul Danei Roba se află în detenție, după ce a agresat-o pe vedetă lovind-o în cap cu un ciocan. Aceasta a fost transportată de urgență la spital, unde a suferit o intervenție chirurgicală de peste nouă ore. Starea ei a fost atât de gravă încât a fost aproape de moarte.

Cei doi trăiau o frumoasă poveste de dragoste înTimișoara, iar împreună au două fetițe. Dana Roba a avut de spus doar cuvinte de apreciere despre partenerul ei, care i-a dăruit cei doi copii, afirmând că încă de la prima lor întâlnire a simțit că el era omul cu care avea să își unească destinele prin căsătorie.

Cu toate acestea, nimeni nu s-ar fi gândit că tragedia urma să se abată asupra lor la începutul lunii acestea, când make-up artistul celebrităților a trăit momente de groază.

Citește și: „Este la apartament, fetele încă nu au venit.” Dana Roba a pășit din nou în casa unde era pe aproape să își piardă viața. Vedeta trece prin clipe dureroase

Cum s-au cunoscut Dana Roba și actualul soț

În prezent, soțul Danei Roba se află în custodie, după ce i-a provocat răniri grave vedetei în urmă cu trei săptămâni.

Cu toate acestea, în momentul în care s-au întâlnit, nicio premoniție nu putea sugera tragedia prin care bruneta avea să treacă.

Dana Roba și Daniel s-au întâlnit pentru prima dată după ce amândoi și-au găsit credința. Cei doi s-au cunoscut prin intermediul unui prieten comun și au decis să iasă la o întâlnire la o cafenea.

„Noi ne-am cunoscut după ce ne-am pocăit amândoi.

Noi nu ne cunoșteam înainte, nu l-am văzut pe Daniel în viața mea înainte în Timișoara. Adică umblam în aceleași localuri, dar noi nu ne-am văzut decât în momentul în care cineva ne-a făcut cunoștință la aceeași biserică. Mi-a plăcut foarte mult de el, mi-a plăcut că era un om foarte calm, cu chestia asta m-a atras foarte tare. Mi-a plăcut că a avea ochii verzi și am zis că face copii frumoși, pe el trebuie să-l iau de bărbat", a povestit Dana Roba, în emisiunea Corneliei Ionescu.

Dana Roba a știut de la prima întâlnire că Daniela va fi soțul ei

Make-up artistul a simțit o dragoste instantă față de bărbatul care avea să-i devină soț. La prima lor întâlnire, Dana Roba a fost atât de copleșită de sentimente încât și-a sunat imediat sora pentru a-i spune că l-a găsit pe alesul inimii sale.

Citește și: Horoscop pentru ziua de joi, 23 iulie 2026: Vărsătorul se împacă cu cel mai bun prieten după ce au avut un conflict legat de o sumă de bani- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

„Eu la prima întâlnire cu el l-am trecut soțul meu iubit în telefon și de atunci îl am tot așa. Eu am simțit că el va fi soțul meu. La prima întâlnire, eu am sunat-o pe sora mea și i-am zis că mă mărit.(...) După trei luni ne-am căsătorit și după patru luni am rămas însărcinată. Viața mea de acum este prea tare, este senzațională", a povestit Dana Roba, în 2020.

Citește și: Ce se întâmplă cu soțul Danei Roba, după ce make-up artistul a vorbit despre agresiunea fizică pe care a îndurat-o. Fosta iubită a lui Nicolae Guță trece prin momente teribile

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Are nevoie în primul rând să aibă încredere în ea.” Maria Ghinea i-a transmis un mesaj încurajator Danei Roba, după ce a fost supusă unor chinuri groaznice

Fotografia stânjenitoare cu Brigitte Macron a devenit virală. Ce s-a întâmplat, de fapt, în acel moment

Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori

Actorul italian Pippo di Marca și-a explicat motivul gestului într-un BILET DE ADIO adresat soției și fiului său. Drama care l-a adus ÎN PRAGUL DISPERĂRII, ducând o luptă grea în tăcere, departe de ochii tuturor: "Îmi pare rău, nu mai pot suporta. Nu..."

Tristețe teribilă la Hollywood! Actrița Kaylee Hottle s-a stins din viață la doar 18 ani, în urma unui cumplit incident rutier

Horoscop marți, 21 iulie 2026: Semnul zodiacal care ar putea să fie cerut în căsătorie într-un moment în care nu se aștepta

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro