Lavra Pechersk a fost lovită în timpul atacurilor asupra Kievului.
Atacurile lansate de Rusia asupra Ucrainei în noaptea de duminică spre luni au provocat noi victime și pagube, inclusiv la una dintre cele mai cunoscute simboluri religioase din Kiev, Catedrala Adormirii Maicii Domnului. Catedrala din cadrul complexului Lavra Pechersk a fost afectată în urma bombardamentelor.
„Acoperişul unuia dintre cele mai sfinte locuri din lumea creştină- Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Lavra Pechersk- arde", a scris pe platforma X Mitropolitul Epifanie, liderul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.
Patriarhia Română reacționează după atacul care a afectat Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Kiev
Printre instituțiile care au reacționat se numără și Patriarhia Română, care și-a exprimat îngrijorarea față de situația creată.
Mai multe clădiri rezidențiale au fost avariate, iar echipele de intervenție au fost mobilizate pentru a acorda răniților primul ajutor.
„Orice atingere adusă unui lăcaş de cult şi unui monument de o asemenea valoare religioasă, istorică și culturală reprezintă o pierdere pentru întreaga creştinătate și pentru patrimoniul universal al umanității. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru încetarea violențelor, pentru restabilirea păcii, pentru protejarea vieților omeneşti şi pentru conservarea patrimoniului spiritual și cultural aflat în calea conflictelor armate", a transmis Patriarhia într-un comunicat.
În timp ce Ucraina acuză Rusia de producerea pagubelor, Moscova respinge orice responsabilitate privind deteriorarea complexului Lavra Kiev-Pechersk. Oficiali ruși susțin că monumentul ar fi fost lovit de o rachetă aparținând sistemului american de apărare aeriană Patriot, utilizat de armata ucraineană, potrivit Reuters. Ministerul Apărării de la Moscova a transmis o poziție oficială.
„Forţele armate ale Federației Ruse nu planifică și nu efectuează atacuri împotriva infrastructurii civile. Conform rapoartelor confirmate, complexul de clădiri de la Lavra Kiev-Pechersk a fost lovit de o rachetă din sistemul american de apărare aeriană Patriot. Un posibil motiv pentru funcționarea defectuoasă a acestui sistem ar putea fi faptul că țările occidentale au furnizat regimului de la Kiev rachete expirate", a declarat Ministerul Apărării într-un comunicat.