Nicolae Botgros, mesaj publicat pe rețelele de socializare, privind acuzațiile din partea părinților Andreei Cuciuc! Ce își dorește să facă dirijorul, în acest sens? "Rog presa și opinia publică să trateze cu respect adevărul!"

Nicolae Botgros, mesaj publicat pe rețelele de socializare, privind acuzațiile din partea părinților Andreei Cuciuc! Ce își dorește să facă dirijorul, în acest sens? "Rog presa și opinia publică să trateze cu respect adevărul!"

După câteva zile de la informațiile noi ieșite la iveală, în privința implicării nepotului lui Nicolae Botgros, în decesul Andreei Cuciuc, acesta a postat un mesaj în online.

Deși acuzațiile și mărturisirile din partea lui Igor și a Dianei Cuciuc, doar ce au fost făcute publice, dirijorul Nicolae Botgros nu a stat prea mult pe gânduri și a dorit să facă publică decizia sa pe care o va pune în aplicare în cele ce urmează, astfel încât să dovedească ce este de dovedit, în instanță.

Nicolae Botgros, mesaj publicat pe rețelele de socializare, privind acuzațiile din partea părinților Andreei Cuciuc

Citește și: Ce a avut de declarat dirijorul Nicolae Botgros, despre sumele colosale pe care le-a cerut familiei Cuciuc, printr-un preaviz de la jurist? "Sunt și niște costuri pe care noi nu putem să le vorbim acum!"

Ce își dorește să facă dirijorul, în acest sens? [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Nicio persoană prezentă la Balul Bobocilor, unde Andreea Cuciuc și-a pierdut viața, nu a fost audiată nici până în ziua de astăzi! Dirijorul Nicolae Botgros se bazează pe decizia instanței: "Lucrul ăsta nu s-a întâmplat!"

În cursul zilei de ieri, acesta a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook, acolo unde a dorit să comunice public ce urmează să se întâmple în privința acuzațiilor care i se aduc familiei Botgros, în special nepotului său, Cristian, cu privire la implicarea lui în moartea Andreei Cuciuc. Astfel, Nicolae Botgros a dorit să sublinieze faptul că toate informațiile apărute în spațiul public legate de acest subiect nu ar fi deloc adevărate, ba chiar mai mult, își dorește să apeleze la căi legale pentru ca acest lucru să fie dovedit odată pentru totdeauna, iar nepotul său, să nu mai fie implicat în această tragedie.

"Comunicat public

În ultimele zile, au fost lansate în spațiul public acuzații grave și neadevărate la adresa mea și a familiei mele.

Exprim întreaga mea compasiune pentru familia Cuciuc, care a trecut printr-o pierdere dureroasă, însă resping cu fermitate orice tentativă de a lega numele meu sau al membrilor familiei mele de acea tragedie.

Informațiile distribuite recent de unele persoane și platforme media sunt complet false, neavând nicio bază factuală sau juridică.

Am servit o viață întreagă cultura și valorile acestui neam, cu respect și credință. De aceea, consider profund nedreaptă această campanie de denigrare, orchestrată din motive care depășesc suferința umană.

Citește și: Horoscop marți, 30 iunie 2026: O zodie reușește să își vadă visul cu ochii. Aceasta își achiziționează mașina mult dorită- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

În apărarea onoarei și demnității noastre, vom apela la toate căile legale, cerând dezmințirea publică a informațiilor false, prezentarea scuzelor și repararea prejudiciilor morale cauzate.

Rog presa și opinia publică să trateze cu respect adevărul, să nu se lase antrenate în manipulări și să manifeste decență față de familiile îndurerate.

Cu respect,

Nicolae Botgros.", a fost mesajul pe care Nicolae Botgros l-a postat pe pagina sa de Facebook.

Ce își dorește să facă dirijorul, în acest sens? [Sursa foto: Facebook]



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Nicio persoană prezentă la Balul Bobocilor, unde Andreea Cuciuc și-a pierdut viața, nu a fost audiată nici până în ziua de astăzi! Dirijorul Nicolae Botgros se bazează pe decizia instanței: "Lucrul ăsta nu s-a întâmplat!"

Toate privirile au fost asupra Mirabelei Grădinaru. Apariția care marchează o premieră pentru partenera lui Nicușor Dan

„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu

Un program cu Inteligență Artificială a anunțat că Donald Trump și JD Vance au murit bolnavi de rabie

VIDEO Gabriela Cristea, despre modul în care a reușit să scape de kilogramele în plus și să-și schimbe complet stilul de viață

Duminică, la „Asta-i România”, povestea a doi foști corporatiști care au ales liniștea satului

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro