,,Ni se pare ceva extraordinar”. Cristina Bălan va fi mamă pentru a treia oară! Mesajul emoționant pe care l-a postat solista pe rețelele de socializare

Cristina Balan

Cristina Bălan este mama a doi gemeni, Matei și Toma, care au sindromul Down, iar în urmă cu puțin timp solista a postat pe rețelele de socializare că al treilea copil este pe drum.

Cristina Bălan așteaptă un copil. Recent, solista a postat un mesaj pe rețelele de socializare, unde și-a anunțat toți fanii că va deveni mamă pentru a treia oară și că va avea o fetiță.

Citeste si: „Simțeam că nu sunt doriți”. Motivul pentru care Cristina Bălan trebuie să își retragă copiii de la școală

Ce a postat Cristina Bălan pe rețelele de socializare

Solista a declarat, în urmă cu mai mult timp despre gemenii ei, Matei și Toma și spunea că fiecare are o personalitate. Matei este cu inițiativa, iar Toma îl urmează.

„Deși sunt gemeni, unul are o fire, celălalt, alta. Matei e cu inițiativa, Toma îl urmează. Matei e mai șucar, Toma e blândețea întruchipată. De exemplu, Matei e mai puțin răbdător decât Toma. Și tot așa. Fiecare cu personalitatea lui. (…) Amândoi adoră apa și nu ratează nicio ocazie de bălăceală”, spunea artista în octombrie 2019, pentru superbebe.ro.

În urmă cu puțin timp, Cristina Bălan a postat pe rețelele de socializare un mesaj emoționant, unde a anunțat că o să fie mamă pentru a treia oară, iar în câteva luni familia ei se va mări.

„Vă împărtășesc și vouă bunavestire, după o lungă perioadă de discreție. Astăzi se împlinesc 6 luni de când a apărut Minunea în viața noastră: Nadeea Sofia ♥️ Băieții sunt foarte încântați că vor avea o soră. Nouă încă ni se pare ceva extraordinar 🙏🏼”, a scris cântăreața pe Facebook.

Cristina Balan este insarcinata [Sursa foto: Facebook]

Prenumele Nadeea are origini arabe și rusești, fiind un derivat al numelui Nadia și simbolizează speranță, delicatețe și fragilitate.

Vedeta a mai anunțat și că a mers la medic și a făcut mai multe teste, iar fetița este perfect sănătoasă, nefiind niciun semn că ar putea avea Sindromul Down, precum frații ei.

 

„Nu am vrut să anunț până acum pentru că, așa cum se știe, în primul trimestru se pot întâmpla atât de multe… Nu voiam să anunț și după aceea cine știe ce să se întâmple. După aceea în săptămâna a zecea am făcut teste genetice pentru că, deh!, avem antecedente. Am așteptat rezultatul care a venit în 5 săptămâni. Apoi au venit testele genetice, perfecte, totul în regulă, atunci am aflat și sexul copilului, dar am preferat să păstrăm discreția.

Am vrut să mă bucur în intimitate. La prima sarcină am anunțat pentru că atunci m-am retras de la Eurovision și trebuia să spun ceva. Dar sunt fericită că totul este bine. Fetița e perfectă”, a spus Cristina Bălan pentru Fanatik.

Citeste si: „Am început să plâng”. Denisa Filcea, în lacrimi. Care este motivul pentru care soția lui Flick a izbucnit pe rețelele de socializare

Cristina Bălan [Sursa foto: Instagram]

Citește și: Horoscop vineri, 4 septembrie 2026: Un semn zodiacal devine extrem de gelos pe partener, iar asta ar putea să îl coste relația- kanald.ro

Citește și: VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor- stirilekanald.ro

Cum s-au cunoscut Cristina Bălan și soțul ei

Cristina Bălan și soțul ei au fost prieteni timp de 12 ani și s-au cunoscut cu ajutorul job-ului, deoarece artista era solista trupei Impact, iar Gabriel, managerul acesteia. În anuș 2013 au devenit pentru prima oară părinți.

„Noi ne-am întâlnit întâia dată prin 2001. Vreo doi ani nu ne-am prea intersectat decât foarte rar. Dar din 2003, 2004, am început să și lucrăm împreună. De-atunci am fost scai unul de altul. N-a mai scăpat de mine, nici eu de ea”, a spus Gabriel, în cadrul unei emisiuni TV.

Artista a declarat că de atunci erau foarte apropiați și a simțit că se poate baza pe el, deoarece ea nu s-a deschis în fața multor oameni.

„Încă de pe atunci eram foarte apropiați. Am simțit că pot să mă bazez pe el. (…) Eu nu m-am prea deschis față de mulți oameni. Am ajuns să devenim părinți și să mi se confirme acel sentiment și instinct avut încă de atunci, că este un om pe care mă pot baza ”, a spus Cristina Bălan, în urmă cu mai mult timp.

Cristina Bălan [Sursa foto: Instagram]

Citeste si: Cine este WRS. „Am intrat în showbiz că să le fur pâinea celor cu care am dansat”



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

,,L-ai văzut pe undeva?”. Carmen de la Sălciua, enervată pe rețelele de socializare. Ce a declarat despre partenerul ei

Cum a anunțat Ilinca Vandici că este însărcinată din nou. Cine este bărbatul alături de care și-a refăcut viața după divorț

EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă

Inima ți se rupe când vezi IMAGINILE DE LA PRIVEGHIUL Ancăi Pandrea. Ce a fost pus lângă sicriu, înainte ca actrița să fie CONDUSĂ PE ULTIMUL DRUM, este de-a dreptul dureros și greu de privit. Cei prezenți abia și-au putut stăpâni lacrimile

Ea este cea mai importantă și iubită femeie din viața renumitului actor Tayanç Ayaydın, care joacă rolul Güven, tatăl lui Yaman, în serialul Inimă rebelă

Rezumat episodul 128 „O dragoste”, difuzat miercuri, 2 septembrie 2026, la Kanal D: Asil îi spune lui Elif că nu se va mai căsători cu ea

Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro