Nadina Zisu de la “Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat”, amintiri din copilăria pe malul Prutului. “Parfumul strugurilor învăluia tot satul în acea perioadă”

Nadina Zisu de la “Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat”, amintiri din copilăria pe malul Prutului. “Parfumul strugurilor învăluia tot satul în acea perioadă”

Nadina Zisu este tânăra plină de energie, care, în fiecare dimineață, de luni până vineri, de la ora 07.00, aduce cele mai proaspete știri în cadrul matinalului “Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat”, difuzat simultan pe Kanal D2 și Radio Impuls. Frumoasă prezentatoare și-a dorit dintotdeauna să devină jurnalist, activitatea preferată din copilărie fiind aceea de a citi știri din ziare în fața oglinzii. Această pasiune inedită, cultivată încă de la o vârstă fragedă s-a materializat mai apoi, Nadina având acum o carieră solidă în media.

Nadina Zisu s-a născut în Cotești, Vrancea, iar vacanțele şi le petrecerea la bunici, în comuna Bivolari, județul Iaşi; tot ceea ce a trăit în casa bunicilor ei va ramâne pentru totdeauna în “cufărul” său cu amintiri speciale.

"Cele mai frumoase amintiri le am de la Iași, de la bunici, unde am petrecut fiecare vacanță de vară, până pe la 12 ani, când a murit bunica mea. Era un sat pe malul Prutului, la granița dintre România și Republica Moldova. Sunt multe amintiri olfactive... Și acum îmi amintesc mirosul casei din chirpici a bunicilor sau pe cel al fripturii de berbec, de cârlan cum se spune în zonă, de cel al scrobului cu smântână făcut de bunica dimineață. Toamna, era tradiție că să mergem cu întreaga familie, la Cotesti, la culesul viei. Parfumul strugurilor învăluia tot satul în acea perioadă …Aceasta rămâne una din amintirile preferate ", își amintește cu drag Nadina Zisu.

Frumoasa vedetă Kanal D2 se caracterizează ca "un om că oricare altul, cu multe visuri și multe aspirații", cladindu-și cariera pas cu pas, cu pasiune și determinare. A început activitatea de om de știri ca redactor, apoi a fost reporter și prezentator de știri la mai multe instituții media din România. În prezent, este persoana care le aduce în fiecare dimineață, de luni până vineri, de la ora 07:00, telespectatorilor Kanal D2 și ascultătorilor Radio Impuls cele mai proaspete știri ale zilei. În permanentă conectată la ceea ce se întâmplă în țară și în lume, Nadina își ia porția de relaxare mai ales atunci când pleacă în călătorii.  Este pasionată de a cunoaște alte spații culturale, iar vacanțele prin diverse zone ale lumii ii dau mereu un vibe extraordinar, pe care îl transmite și celor din jur.

               "Dacă aș putea aș pleca în fiecare zi liberă pe care o am în Italia, destinația mea preferată din tot ce am văzut până acum.

Visez să dezvolt pasiunea asta pentru călătorii și să ajung în zonele mai sălbatice ale lumii, să las în urmă marile Capitale și să merg în zone mai puțin vizitate. Mi-ar plăcea foarte mult să vizitez India, de exemplu”.

Citește și: Prognoza meteo ANM pentru vineri, 24 aprilie 2026. Meteorologii anunță ploi izolat și temperaturi de peste 20 de grade Celsius- kanald.ro

Citește și: Doliu în rândul medicilor. Doctorița care a salvat mii de copii a murit- stirilekanald.ro

Fie că va beți cafeaua în fața micului ecran sau că vă aflați în drum spre serviciu, nu ratați, de luni până vineri, de la 07:00,  “Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat”, matinalul difuzat simultan la Kanal D2 și Radio Impuls.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Viorica de la Clejani, despre starea de sănătate a lui Fulgy. Cum este fiul artistei: "Când dai de greu, niciun prieten nu este lângă tine."

Povestea de dragoste dintre Mircea Lucescu și Neli sau cum poate dura o căsnicie peste jumătate de veac

Dinu Iancu-Sălăjanu a fost plasat sub control judiciar! Primele imagini cu politicianul, după perchezițiile DNA

Campionatul Naţional are UN NOU NUME DE AUR: David Popovici! A urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului şi a câştigat medalia de aur în proba de 50 m liber: "Ca întotdeauna mi-am propus doar să mă distrez şi să mă simt bine. Am venit să..."

Mihail, dezvăluiri surprinzătoare despre povestea emoționantă din spatele noii sale piese, în platoul emisiunii „Invitatul de 12”: „Am aflat multe despre...”

Horoscop luni, 27 aprilie 2026: Semnul zodiacal care primește o a doua șansă rară în relația de cuplu

Crește sau nu vârsta de pensionare? Ministrul Muncii, anunț important: ”Sunt deja reglementate”


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro