În ciuda situației actuale care se petrece în legătură cu mezinul familiei Sterp, acesta a decis că este timpul pentur o călătorie, departe de casă, ajungând tocmai în Turcia.
Iancu și Denisa Sterp trăiesc o perioadă foarte frumoasă din viața lor, dat fiind faptul că în curând urmează să devină părinți pentru prima oară. Cu toate acestea, fratele lui Culiță Sterp a plecat într-o scurtă escapadă, fără aleasa inimii sale, Denisa, chiar în această perioadă în care a fost acuzat de către un bărbat, direct în mediul online,
Motivul pentru care Iancu Sterp a plecat în Turcia, la scurt timp după ce a primit acuzații grave de agresiune
Recent, acesta a postat un filmuleț pe pagina sa de Instagram, la Story, acolo unde se afla în compania... nașei sale! Astfel, Iancu Sterp și-a luat prin surprindere persoanele care îi urmăresc activitatea de zi cu zi pe rețelele de socializare, atunci când a fost văzut cu aceasta și nu cu soția sa, alături, Denisa Sterp, cea care se pregătește cu pași repezi să devină mămică pentru prima oară.
“Am văzut că mulți ați ghicit în comentarii, unde vin cu nașa. Am venit la cea mai tare clinică, aici în Turcia, pentru că nașa vrea să își facă o lucrare și un zâmbet de Hollywood, și unde se putea în altă parte, dacă nu aici la cei mai buni?! (…)
Citește și: Horoscop dragoste aprilie 2026: Zodia care își găsește sufletul pereche înainte de Paște- kanald.ro
Citește și: VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”- stirilekanald.ro
Eu am fugit cu nașa… doar nașa, am zis că mergem într-o vacanță și dacă tot suntem în Turcia, să venim și la clinică să-și facă dantura.”, a menționat Iancu Sterp, în filmulețul postat pe pagina sa de Instagram, la Story.