Clipe de bucurie în familia lui Florin Salam. Fiul artistului și-a unit destinul cu aleasa inimii sale.
În urmă cu o zi, Florin Salam și întreaga familie au avut parte de momente inedite, asta pentru că Dani Stoian, fiul artistului, și-a unit destinul cu aleasa inimii sale. Întreg momentul a fost organizat în detaliu de miri, iar membrii familiei s-au întrecut în ținute care mai de care mai elegante.
Ce sumă a scos din buzunar Roxana Dobre pentru o dedicație la nuntă
Soția lui Florin Salam, Roxana Dobre, a fost o prezență greu de trecut cu vederea la nunta lui Dani Stoian.
Ea și soțul ei au îmbinat eleganța cu rafinamentul în ținutele lor, iar apariția a întors toate privirile, asta pentru că cei doi au ajuns la locație într-un bolid de lux, una dintre cele mai luxoase limuzine din lume. Soția lui Florin Salam nu s-a uitat la bani atunci când a fost vorba de dedicații pentru fiul artistului. Aceasta a scos din buzunar peste 1.000 de euro la nunta anului și nu a lipsit de pe ringul de dans.
Soția artistului a ales o rochie plisată într-o nuanță de fucsia-roșu, iar artistul s-a asortat cu Roxana și a optat pentru un costum elegant, vișiniu. Întreaga ținută a Roxanei a fost atent accesorizată cu bijuterii de lux. Nu au lipsit nici ochelarii de soare cu ramă aurie. Totul a fost atent pus la punct, semn că frumoasa brunetă a artistului s-a ocupat în detaliu ca aparițiile lor să fie impecabile.
Nici fiul artistului nu a trecut cu vederea apariția la cel mai important eveniment din viața lui. Acesta a ales o cămașă neagră, pantaloni negri, papion negru și un sacou de un alb imaculat. În urmă cu câteva zile, prezent într-un live pe Tik-Tok, Florin Salam a dezvăluit cam câte persoane au fost așteptate la eveniment și cum organizarea lui a fost făcută de cei doi miri. „El îşi face nunta în felul următor: 40 de familii, 50 maxim, cu oameni cu care a fost el la Dinu Lipatti, colegi de-ai lui.
A văzut și el în alte părți cu mii de oameni și nu, nu îmi convine. M-a rugat pe mine: “Tată, nu te supăra, ia-ți toți copiii tăi, știu că ai cântare în ziua aceea, sunt de vină eu că am pus data, dar eu vreau să îmi fac în felul meu”, spunea Florin Salam.
Cu o lună înainte de a-și serba ziua de naștere, artistul Paul Surugiu - Fuego a fost sărbătorit în avans în cadrul matinalului „Brigada devreme”, prezentat de Ramona Dumitrescu și Andrei Tudorache, la Radio Impuls.