Momente de cumpănă pentru Îlgaz

Momente de cumpănă pentru Îlgaz

În această seară, de la ora 22:00, în serialul “Secrete de familie”, difuzat la Kanal D2, îl regăsim pe Îlgaz devastat din cauza situației dramatice în care se află sora sa mai mică, Defne.

Cazul uciderii miresei Ferda este din ce în ce mai complicat și continuă să facă victime în rândul celor implicați în teribilul caz. Îlgaz se învinovățește pentru situația teribilă prin care trece familia sa și nu suportă gândul că “nu îi poate apara” pe cei dragi. Ceylin este alături de soțul său,  în această grea încercare, și nu se da bătută până nu află informații importante despre răpitorii lui Defne, chiar de la Metin.

Autoritățile încearcă, fără încetare să dea de urma răpitorului lui Defne, în vreme ce Salim așteaptă să fie eliberat din închisoare. Când Eyup apare în fața procurorilor, oferind detalii despre răpirea micuței Defne, aceștia demarează imediat investigațiile la fața locului, unde martorul a declarat că a văzut fetița.

Cum va reacționa Îlgaz atunci când ajunge față în față cu Salim, cel din pricina căruia Defne a fost răpită, puteți afla astăzi, de la ora 22:00, în noul episod din serialul “Secrete de familie”, difuzat numai la Kanal D2. 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Cum își anunță Răzvan Fodor soția atunci când merge în oraș cu băieții și care este dinamica din relația lor cu privire la prieteni: “Nu ai voie să ajungi în acel punct.”

Reacția instinctivă a Melaniei Trump în momentul împușcăturilor spune totul despre ea. Ce au observat specialiștii

Nașa lui Armin Nicoară, implicată într-un accident în drum spre filmări: „Sunt lovită din spate!”

Valentin Sanfira iese la rampă cu o DECLARAȚIE PUTERNICĂ și vorbește fără filtre! Ce a transmis în urmă cu câteva ore A LUAT PE TOATĂ LUMEA PRIN SURPRINDERE: "Chiar și atunci când mi-a fost..."

VIDEO Tragedie după un lifting facial: Femeie de 45 de ani a murit din cauza unui anevrism neprevăzut. Ministerul Sănătății a cerut anchetă

Rezumat episodul 24 „Ai nimănui”, difuzat în 30 aprilie 2026 la Kanal D: Copleșit de presiunea pusă de familie, Devran acceptă căsătoria aranjată cu Meryem

Nicușor Dan a semnat demisia...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro