“Minciuni de familie”, noul serial turcesc de la Kanal D, va avea premiera pe 30 iunie Producţia va fi difuzată de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D, după ce serialul “Pierduți în dragoste” va fi ajuns la final

“Minciuni de familie”, noul serial turcesc de la Kanal D, va avea premiera pe 30 iunie Producţia va fi difuzată de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D, după ce serialul “Pierduți în dragoste” va fi ajuns la final

Din 30 iunie, de la ora 20:00, “Minciuni de familie”, noul serial turcesc de la Kanal D, va cuceri publicul din România, cu o dramă de familie complexă, în care sunt explorate luminile și umbrele sufletului omenesc.

Personajul central al poveștii este o femeie remarcabilă, Güzide Yenersoy (interpretată de Vahide Perçîn), o respectată judecătoare din Istanbul, specializată în Dreptul familiei. Aceasta pare să se bucure de viața perfectă alături de soțul ei, Tarik (Mustafa Uğurlu), avocat de succes, și cei doi copii ai lor. Dar nimic nu este ce pare a fi, iar lumea lui Güzide se prăbușește când află că soțul ei ascunde un secret șocant – are o a doua familie și duce de ani buni o viață dublă. Mai mult, și copiii o dezamăgesc, fiecare dintre ei făcând alegeri care dau peste cap coeziunea familiei.

Güzide realizează că familia ei perfectă este, de fapt, una disfuncțională, aflată într-un impas major. Decizii dificile, minciuni şocante, confruntări și situații ingrate, inimi rănite și priviri în trecut, ce poți schimba viitorul, toate acestea alcătuiesc un carusel emoționant al unor vieți puse la încercare.  

Nu pierdeţi o istorie complicată de familie, în țesutul unei intrigi care ține telespectatorul cu sufletul la gură, “Minciuni de familie”, din 30 iunie, de la ora 20:00, de luni până vineri,

numai la Kanal D.

Serialul “Pierduți în dragoste”, ce va fi difuzat de săptămâna viitoare de luni până vineri, de la ora 20:00, va ajunge la final pe 27 iunie. 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Igor Cuciuc, imaginea momentului alături de Ionuț Dolănescu: „Ne unește aceeași dragoste.”

ULTIMA ORĂ în TV! Unde revine Măruță

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

Victimele accidentului rutier de la Strășeni, MĂRTURII SFÂȘIETOARE despre momentul impactului. Au crezut că NU mai scapă cu viață: "Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am supraviețuit. Am văzut..."

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro