Mihai Sturzu, confesiuni inedite despre muzică, politică și zbor la „40 de întrebări cu Denise Rifai”

Mihai Sturzu, confesiuni inedite despre muzică, politică și zbor la „40 de întrebări cu Denise Rifai”

Mihai Sturzu, fostul solist al trupei Hi-Q care acum, la 45 de ani, zboară ca pilot de linie, a fost invitat aseară în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde a deschis sufletul cu o sinceritate dezarmantă, povestind despre drumul său sinuos de la scenă la Parlament și apoi la manșa avionului, dar mai ales despre iubire, pierderi și lecțiile care l-au făcut omul împăcat de azi.

Discret cu viața privată, artistul i-a mărturisit lui Denise Rifai că a fost îndrăgostit și și-a trăit „toate pasiunile așa nebune”, dar că acum tânjește după altceva.

Cu aceeași căldură a vorbit despre copilăria la Brașov.

În paralel cu muzica, Mihai Sturzu a explorat televiziunea și politica. A fost consilier pe probleme de tineret al primului ministru Victor Ponta, deputat PSD, președinte al Tineretului Social Democrat și a inițiat proiecte legislative precum legea voluntariatului și legea partidelor. Chiar dacă Hi-Q nu mai există ca trupă activă, Mihai Sturzu spune că muzica rămâne o parte importantă a vieții sale, chiar daca nu a fost totul perfect.

„Am pus multă presiune pe mine și pe oamenii din jurul meu cu această dorință a mea de a fi totul perfect. Am cerut prea mult și am avut așteptări prea mari de la mine și de la cei din jur.

Astăzi spun că nu mai tânjesc după perfecțiune, ci că am învățat să fiu prezent în propria viață, să mă acord suficient timp și atenție, astfel încât să mă pot bucura de tot ceea ce înseamnă aici și acum. Zilele grele sunt atât de grele cât le permitem noi să fie. Durerea este inevitabilă, suferința este o opțiune” a mărturisit Mihai Sturzu care astăzi își dorește o viață echilibrată, cu o iubire solidă și o familie fericită.

Nu ratați sâmbătă, de la ora 23.00, o nouă ediție „40 de întrebări cu Denise Rifai” pentru a descoperi povestea din spatele poveștilor unui nou invitat surpriză.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Ce se întâmplă cu pisicile Elenei Cârstea cât artista se află în România? Ce a spus despre revenirea în țară: „Dacă nu, nu o să mai vin."

Despărțirea este oficială, la Casa Regală! Nu s-a mai putut face nimic pentru a salva relația dintre cei doi

Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete la Sala Palatului! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV

VIDEO Ce a făcut Dumitru Vartic lângă cadavrul soției sale după căderea de la etaj? Abia acum au apărut IMAGINILE CUTREMURĂTOATE de la locul tragediei: "Doamne ferește! Încă mai are curaj să..."

Dan Bittman a izbucnit în lacrimi pe scenă, după moartea lui Mugurel Vrabete! Artistul a fost copleșit de emoție: „Vine o zi...”

Eliminare neașteptată în „Casa iubirii”! Cine este concurentul care a plecat acasă

VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro