Cei mai norocoși dintre noi purtăm amprenta unei femei care s-a îngrijit cândva să ne sădească „rădăcini” bune, să ne aprindă lumina călăuzitoare sau să ne hrănească chiar și cea mai mică scânteie a unui vis. Cu multă recunoștință, păstrăm această emoție toată viața. Mihai Ghiță , prezentatorul emisiunii „Asta-i Romania!”, de la Kanal D, și al emisiunii „În oglindă”, de la Kanal D2, poartă o prețuire adâncă față de femeile care l-au susținut și inspirat pe drumul său.
O figură aparte în destinul lui Mihai Ghiță este bunica sa, femeia care l-a crescut și i-a insuflat, cu răbdare și iubire, cele mai importante valori. „Am fost așa, un diamant neșlefuit, în care, la un moment dat, doar ea poate că a mai crezut”, a declarat Mihai Ghiță.
Un gest făcut de bunica, simbolic, poate, pentru lume, pentru prezentatorul Kanal D a reprezentat cărămidă peste cărămidă la temelia destinului său.
„Îi mulțumesc bunicii pentru fiecare zece lei pe care mi i-a dat ca să iau autobuzul astfel încât să pot merge la școală. Știu că pentru nimeni nu contează, dar pentru mine și pentru ea a contat faptul că cei zece lei, investiți zilnic în autobuz, nu au fost în neant”, a mărturisit cu duioșie Mihai Ghiță. „Îi sunt recunoscător bunicii mele pentru că a avut răbdare și încredere în ceva care putea să iasă și rău.
Mihai Ghiță are o deosebită considerație și față de colegele sale de serviciu, femei care sunt parte din succesul profesional de care se bucură astăzi.
„Nu știu dacă știți, însă eu lucrez aproape numai cu femei, și toate sunt la fel de deștepte.
Întrebat ce ar spune astăzi unei femei care a avut o contribuiție semificativă la formarea sa, prezentatorul nu se poate opri la un singur chip.
„O să le mulțumesc tuturor femeilor care au trecut prin viața mea din toate punctele de vedere. Sunt oameni minunați, care mi-au dat tot ceea ce au avut mai bun și au ajuns chiar să se sacrifice pentru a-mi fie mie mai bine”, a spus emoționat Mihai Ghiță.