„Mi se face pielea de găină.” Ce i s-a întâmplat lui Constantin Enceanu, atunci când filma videoclipul piesei dedicate fostului său coleg de breaslă, Petrică Mîțu Stoian

„Mi se face pielea de găină.” Ce i s-a întâmplat lui Constantin Enceanu, atunci când filma videoclipul piesei dedicate fostului său coleg de breaslă, Petrică Mîțu Stoian

Constantin Enceanu nu s-a obișnuit încă cu absența lui Petrică Mîțu Stoian, care a decedat acum mai mult de un an și nu își poate imagina că nu își va mai vedea niciodată prietenul și colegul.

 Singurele momente care îi mai alină dorul sunt cele în care își amintește de el, iar cel mai emoționant moment pentru el este atunci când cântă piesa dedicată lui Petrică. Chiar și în timpul filmărilor pentru videoclipul melodiei, Enceanu a avut parte de o întâmplare bizară. Iată ce i s-a întâmplat artistului!

Citește și: „Ca să mă răzbun, pentru nenorocirea pe care mi-a făcut-o în viață.” Laura Lavric nu o iartă pe sora ei, care îi este datoare cu suma de 10.000 de euro. Ce a declarat artista

Ce i s-a întâmplat lui Constantin Enceanu, atunci când filma videoclipul piesei dedicate fostului său coleg de breaslă, Petrică Mîțu Stoian

Constantin Enceanu a fost profund afectat de moartea lui Petrică Mîțu Stoian și a compus o melodie în memoria sa, intitulată „Petre al nostru nu mai cântă".

 Pentru a înregistra videoclipul melodiei, Enceanu a dorit să se afle în locul unde Mîțu Stoian și-a petrecut copilăria, în Isverna. El a vrut ca totul să fie perfect pentru acest omagiu și a resimțit o experiență stranie în timpul filmărilor.

„Eu am gândit și clipul, absolut tot. Am zis că merg la Isverna și filmez prima strofă exact cum intru în sat. Am filmat munții, am filmat Podul lui Dumnezeu. Am vrut să filmez ultima strofă la mormânt, să spun că îmi pare atât de rău pentru ceea ce i s-a întâmplat lui Petre, însă n-am cântat eu, ci am vrut să transmit doar prin gesturi ce gândeam eu.

Am avut și o întâmplare stranie. Am filmat la morile de apă, la intrare în Isverna, de trei ori. De fiecare dată, la ultima strofă, s-a auzit un vuiet al pădurii. Se forma mereu un curent și mi se făcea pielea de găină! Cred că e o legătură cu lumea de dincolo, altfel nu-mi explic! De ce neapărat la a patra strofă?", a dezvăluit Constantin Enceanu, pentru viva.ro.

Ce i s-a întâmplat lui Constantin Enceanu, atunci când filma videoclipul piesei dedicate fostului său coleg de breaslă, Petrică Mîțu Stoian [Sursa foto: Facebook]

Constantin Enceanu, despre piesa dedicată lui Petrică Mîțu Stoian

Constantin Enceanu a reușit să transmită emoția și dorul său prin melodia compusă în memoria lui Petrică Mîțu Stoian, fapt care i-a impresionat pe toți cei care l-au cunoscut pe artist. Enceanu mărturisește că nu s-a așteptat la un astfel de impact al piesei, iar aceasta încă este solicitată să fie cântată la evenimentele la care este invitat.

Citește și: Horoscop pentru ziua de joi, 11 iunie 2026: Zodia care ar putea fi cerută în căsătorie- kanald.ro

Citește și: (P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  - stirilekanald.ro

„Încă îmi cere lumea piesa în memoria lui Petrică. A avut un impact extraordinar și în general, se mai întâmplă că la nunți nașii sau socrii să îmi ceară această piesă. Dar nu o cânt toată la evenimentele de acest gen, pentru că este trist. Este o melodie tristă. Plus că nu ai cum să o cânți și să nu verși o lacrimă! Dar două-trei strofe le cânt.", a mai spus Constantin Enceanu, pentru sursa citată.

Ce i s-a întâmplat lui Constantin Enceanu, atunci când filma videoclipul piesei dedicate fostului său coleg de breaslă, Petrică Mîțu Stoian [Sursa foto: Facebook]

Citește și: „A fost surprinzător.” Niculina Stoican, concert în memoriam pentru Petrică Mîțu Stoian



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

“Mă hărțuiești, ce faci aici?!” Avocata surorii lui Petrică Mîțu Stoian, acuzații dure după ce a primit amenințări. Cine a vrut să fure drepturile de autor ale regretatului interpret

Kate Middleton, GAFĂ de neiertat! Ținuta care a atras un val de critici

Ce se întâmpla în viața medicului rezident găsit mort la Spitalul Floreasca! Lovitura pe care o primise cu două săptămâni înainte de moarte

INFORMAȚIA MOMENTULUI despre medicul rezident găsit mort în baia Spitalului Floreasca. Ce se ascunde în spatele cazului? DETALIILE AFLATE ACUM SUNT DUREROASE: "Pare că s-a..."

Meteorologii ANM au emis două atenționări Cod galben de furtuni pentru mai multe regiuni din țară. Sunt anunțate ploi, vijelii și căderi de grindină

Codruța Filip, pregătită să își facă o nouă relație? Artista a mărturisit totul: „Vreau să mă bucur de...”

De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro