„Mi s-a rupt sufletul. Nu știu de ce e așa nedreaptă viața.” Culiță și familia sa, impresionați până la lacrimi în vacanță! Ce gest a făcut artistul față de copiii sărmani?

„Mi s-a rupt sufletul. Nu știu de ce e așa nedreaptă viața.” Culiță și familia sa, impresionați până la lacrimi în vacanță! Ce gest a făcut artistul față de copiii sărmani?
„Mi s-a rupt sufletul. Nu știu de ce e așa nedreaptă viața.” Culiță și familia sa, impresionați până la lacrimi în vacanță! Ce gest a făcut artistul față de copiii sărmani?

Culiță Sterp și familia sa au avut parte de o întâmplare dureroasă în vacanță.

Culiță Sterp a plecat cu familia sa într-o vacanță exotică în Zanzibar. Artistul se bucură de soare, peisaje de poveste și mâncare delicioasă într-un resort de lux. Cu toate acestea, deși a ajuns să își permită tot ceea ce își dorește, Culiță nu a uitat de unde a plecat și este indiferent cu privire la sărăcia oamenilor.

Culiță Sterp i-a oferit unui copil sărman încălțămintea fiului său

Citește și: „Vrei să mă supăr pe tine? Dă capacul, nu mă enerva!” Culiță Sterp și-a ieșit din minți atunci când a văzut că fiul său a înghițit un pumn de medicamente! Ce s-a întâmplat cu Milan?

Culiță și familia sa, impresionați până la lacrimi în vacanță! Ce gest a făcut artistul față de copiii sărmani?
Culiță Sterp [Sursa foto: Instagram]

Citește și: „Pentru comenzi lăsați mesaj în privat la mama pe Tik Tok!” Cât costă un kilogram de pastramă în magazinul mamei Geta? Ingredientele secrete pe care le folosește pentru a-i da gust!

Culiță a avut parte de un eveniment neprevăzut în vacanța din Zanzibar. Artistul a ieșit cu familia sa din resortul de lux și plimbându-se prin împrejurimi au dat de un trib de localnici, care trăiau în condiții greu de imaginat. Manelistul a fost impresionat până la lacrimi de copiii care mergeau desculți și a făcut un gest neașteptat față de aceștia.

Azi a fost o zi mai emoționantă pentru noi… am ieșit din resort să mergem la o grădină zoologică și pe drum am dat de acești copilași.

Mi s-a rupt sufletul când am văzut în ce condiții trăiesc. În timp ce noi ne plângem că nu avem ultimul model de telefon sau o mașină mai nouă, unii nu au nici papuci în picioare sau haine. De mâncare nici nu mai zic. Nu știu de ce e așa nedreaptă viața pentru unii.

Eu de aș avea putere aș ajuta pe toată lumea să nu mai fie nici un om necăjit pe pământ.

Dar așa a fost făcută lumea și așa este viața, unii au de toate, alții mai puțin. Unii nu se mulțumesc cu nimic, în timp ce pentru alții puțin înseamnă atât de mult. Dar totuși în sărăcia lor, i-am văzut fericiți! Și știți de ce? Pentru că știu să se mulțumească și cu puțin. Nu am avut mare lucru la noi decât câteva sute de euro ce am luat de la hotel de cheltuială și papucii din picioarele lui Milan.

Le-am lăsat lor tot. În a doua poză se vede cum unul din copii se uita la papucii lui. Nu m-a lăsat inima să nu îi dau. Ne-am bucurat că le-am adus un zâmbet pe față!”, a scris Culiță Sterp, în mediul online.

Citește și: Rezultate 6 din 49 pentru joi, 23 iulie 2026: Ce numere au fost extrase azi la 6/49, Joker, Noroc, Noroc Plus, 5/40 și Super Noroc- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Culiță Sterp, gest impresionant în vacanța din Zanzibar

Culiță și familia sa, impresionați până la lacrimi în vacanță! Ce gest a făcut artistul față de copiii sărmani?
Culiță Sterp [Sursa foto: Instagram]

Culiță nu a putut să își ia gândul de la sărăcia lucie în care trăiau oamenii din Zanzibar. Astfel, artistul și logodnica sa s-au întors cu provizii pentru localnici, oferindu-le făină, orez, mazăre și fasole. Manelistul a postat pe contul său de TikTok filmulețele impresionante alături de mesaje emoționante.

„După ce am fost ieri și am văzut cum trăiesc și câte lipsuri au, nu am avut cum să rămânem indiferenți și azi ne-am dus să îi ajutăm cu ce am putut și noi! Sunt aici doi saci de făină, orez, mazăre, fasole.”, e un alt mesaj de-al lui manelistului.

@culita_sterp_official Azi a fost o zi mai emoționantă pentru noi…am ieșit din resort să mergem la o grădină zoologică și pe drum am dat de acești copilași. Mi s-a rupt sufletul când am văzut în ce condiții trăiesc. În timp ce noi ne plângem că nu avem ultimul model de iPhone sau o mașină mai nouă, unii nu au nici papuci în picioare sau haine. De mâncare nici nu mai zic. Nu știu de ce e așa nedreaptă viața pentru unii. Eu de aș avea putere aș ajuta pe toată lumea să nu mai fie nici un om necăjit pe pământ. Dar așa a fost făcută lumea, și așa este viața, unii au de toate alții mai puțin. Unii nu se mulțumesc cu nimic, în timp ce pentru alții puțin înseamnă atât de mult. Dar totuși în sărăcia lor, i-am văzut fericiți! Și știți de ce? Pentru că știu să se mulțumească și cu puțin. Nu am avut mare lucru la noi decât câteva sute de euro ce am luat de la hotel de cheltuială și papucii din picioarele lui Milan. Le-am lăsat lor tot. În a doua poză se vede cum unul din copii se uita la papucii lui. Nu m-a lăsat inima să nu îi dau. Ne-am bucurat că le-am adus un zâmbet pe față! 🤍 #zanzibar #africa ♬ sunet original- Culiţa Sterp

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„Cariera mea ajunsese poate în cel mai sclipitor punct! Părinții mei au refuzat să meargă cu mine să-mi ridic premiul.” Alexandru Abagiu, despre momentul în care a renunțat la cariera de pictor

NU pleca în vacanță fără acest obiect! Este mic, ieftin și surprinzător de util

Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori

Ce se întâmplă ACUM în familia lui Igor Cuciuc?! Artistul face ANUNȚUL CU SUFLETUL RĂVĂȘIT: "Ai milă, Doamne! Maica Domnului, toți sfinții, rugați-vă lui Dumnezeu pentru noi, dați-ne ..."

VIDEO Un nou episod de răcire accentuată a adus temperatura apei Mării Negre la doar 13 grade Celsius în unele zone, iar ploile au stricat vacanțele turiștilor pe litoral

Eliminare plină de lacrimi în „Casa iubirii”: „Îmi pare rău că nu am reușit...”. Aflați cine va pleca acasă în ediția de duminică, 19 iulie, de la orele 16:00 și 19:00, doar la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro