„Mi-am pus viața la punct.” În câte luni este gravidă Theo Rose

„Mi-am pus viața la punct.” În câte luni este gravidă Theo Rose

Theo Rose este una dintre cele mai apreciate artiste din momentul actual, iar de-a lungul carierei sale a reușit să își strângă o comunitate de fani care o susțin și îi sunt alături la fiecare pas.

Vedeta a vorbit, în cadrul unui podcast, despre sarcină și despre cum s-a schimbat viața ei din momentul în care a aflat vestea cea mare.

Citește și: Theo Rose a dezvăluit involuntar sexul bebelușului! Care a fost detaliul care a ridicat multe semne de întrebare

În câte luni e gravidă Theo Rose

Theo Rose este însărcinată în luna a patra și va avea un băiețel. Vedeta a mărturisit că de când este însărcinată și-a pus viața la punct și au început și alți oameni să se gândească la sănătatea ei, iar aceștia o menajează.

„Eu de când sunt însărcinată mi-am mai pus viața la punct și au început și alți oameni să se gândească la sănătatea mea și mă mai menajează. Dar până aici a fost…Prezența unui copil mă va așeza pe mine în viața mea exact așa cum trebuie…”., a spus Theo Rose, în cadrul podcast-ului lui Radu Țibulică.

Artista este în culmea fericirii că este însărcinată, deoarece iubește foarte mult copiii și consideră că în momentul în care micuțul se va naște, nu va mai avea timp să fie anxioasă.

„Eu sunt fericită, eu sunt fericită că sunt însărcinată, eu sunt foarte fericită că o să am un copil, eu sunt înnebunită după copii, eu știu că chestia asta o să mă împlinească cu totul. Eu abia aștept să transfer grija, că și despre asta era anxietatea mea. Mă gândeam prea mult la mine, mă gândeam mult la ce poate să mi se întâmple mie, la cât de greu îmi e.

Nu, stai să vezi grijă acum, după ce o să ai un copil, nu mai ai timp să fii anxios. Trebuie să fii atent la ăla, să nu se împiedice, să nu cadă, să fii atent la fiecare pas pe care îl face și abia aștept chestia asta”, a declarat Theo Rose, în cadrul podcast-ului lui Radu Țibulcă.

Citește și: „Mă ține ca un bibelou.” Cum a evoluat relația dintre Theo Rose și Anghel Damian, de când este gravidă

În câte luni este gravidă Theo Rose [Sursa foto: Instagram]

Theo Rose, despre separarea de Alex Leonte

Theo Rose a vorbit despre despărțirea de Alex Leonte și a spus că i-a fost destul de greu să se obișnuiască cu ideea.

„A fost greu să mă obișnuiesc cu ideea, a fost grea separarea de Alex, că despre asta vorbim, în cazul în care cred oamenii că ne ferim”, a declarat Theo Rose, în cadrul podcast-ului.

Citește și: Antonia, gest neașteptat după intrarea lui Danciu în „Casa iubirii”! Concurentul a fost cu adevărat frapat: „Mi-a atras foarte mult atenția”- kanald.ro

Citește și: VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii- stirilekanald.ro

În urmă cu câteva luni, după ce a explodat știrea că Theo Rose s-a cuplat cu Anghel Damian, artista și-a dorit să clarifice anumite aspecte.

„Măi oameni, a apărut acest articol în Cancan, articolul din care reiese că relația mea cu Alex s-a încheiat, respectiv că altcineva a apărut în viața mea. Lucruri adevărate, doar că lucrurile astea erau știute de către mine, Alex, familia și oamenii foarte apropiați de mine, doar că noi am vrut să se întâmple cu discreție lucrurile astea. Eu mai degrabă am vrut să se întâmple cu discreție lucrurile astea. Și să anunț eu la un moment dat, să trec prin ele. Că s-a întâmplat asta, că ne-am despărțit. Nimeni nu a înșelat pe nimeni. Alex știa de existența lui Anghel, noi am vorbit despre asta, ne-am despărțit în primul rând pentru că lucrurile nu mai mergeau între noi, după care Alex a aflat de existența lui Anghel în viața mea, l-am pus în temă cu tot ce se întâmplă în viața mea în perioada asta pentru că am zis că o să vorbim deschis și o să ne fim alături unul altuia. Ne-am despărțit cât se poate de frumos, am fost cât se poate de sinceră și corectă cu Alex, el vă poate confirma chestia asta”, a declarat Theo Rose, pe Instagram, la scurt timp după ce s-a aflat că formează un cuplu cu Anghel Damian.

În câte luni este gravidă Theo Rose [Sursa foto: Instagram]

Citește și: “Cu asta am spus tot.” Bogdan de la Ploiești, mesaj subtil pentru Cristina Pucean, după separare! Acum situația a devenit mai clară



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Theo Rose și Anghel Damian au aflat sexul bebelușului. Artista a împărtășit vestea cu cei care o urmăresc

Fosta iubită a lui Liviu Dragnea, din nou în vizorul presei! Ce a făcut Irina Tănase...

Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”

Povestea Rodicăi, pisica de la Stația Meteorologică de pe Vârful Omu! Felina trăiește de ani buni la 2.500 de metri altitudine: „E curată, harnică şi e un mare vânător”

,,O să-mi cresc copilul sau copiii acolo!” Andreea Tonciu vrea să plece din țara

ȘOC TOTAL în „Casa iubirii”! De necrezut cine apare în emisiune! Concurenții rămân MASCĂ

Breaking news pentru românii cu probleme de sănătate!