„Mi-a zis că exagerez. Îmi spune că nu e ceva ce eu trebuie să știu. Are viața privată!” Marcela Fota, detalii neștiute despre relația cu fiul său! Ce îi interzice adolescentul mamei sale

„Mi-a zis că exagerez. Îmi spune că nu e ceva ce eu trebuie să știu. Are viața privată!” Marcela Fota, detalii neștiute despre relația cu fiul său! Ce îi interzice adolescentul mamei sale

Marcela Fota a vorbit despre cum decurge relația dintre ea și fiul său.

Marcela Fota este una dintre cele mai îndrăgite interprete de muzică populară de la noi din țară, care de-a lungul timpului a trecut prin numeroase încercări, cea mai grea dintre ele fiind decesul soțului său.

Cu toate acestea, artista a reușit să treacă peste greutăți, iar acum trăiește una dintre cele mai frumoase perioade din viața sa. Interpreta de muzică populară și-a găsit sprijinul în fiul său, David, în vârstă de 14 ani.

Invitată în cadrul emisiunii „ WOWnews ”, Marcela Fota a făcut o serie de mărturisiri despre modul în care decurge relația dintre ea și fiul său.

Fiul Marcelei Fota refuză să vorbească cu mama sa despre viața sentimentală

Citește și: „Când mă vezi cu altcineva, sper că o să înțelegi.” Marcela Fota, mesaj neașteptat pe rețelele de socializare, la scurt timp după ce s-a zvonit că s-a despărțit de iubitul tinerel!

Marcela Fota se poate numi o femeie împlinită, care are parte de succes atât pe plan personal, cât și profesional. Interpreta de muzică populară este o mămică fericită, fiind foarte mândră de fiul său. David este la vârsta adolescenței, iar de aceea preferă să fie discret cu privire la viața sa sentimentală.

Cu toate acestea, artista și fiul său au o relație apropiată de prietenie.

„ Am norocul că încă îi place să își petreacă timpul cu mine, deși e mai înalt cu 10 centimetri și are 14 ani.

Momentan despre fete îmi spune că nu e cazul. Îmi amintesc că era mai mic și îi plăcea de o fată și i-am zis să o ducă la film, să îi ia flori. Mi-a zis că exagerez și de atunci a zis că nu vrea să îmi mai spună absolut nimic, pentru că zice că eu iau totul prea personal, că nu trebuie să mă implic.

Așa că dacă îl mai întreb de vreo iubită, îmi spune că nu e ceva ce eu trebuie să știu, mă închide. Are viața mai privată, probabil că s-a săturat să vadă cât de atacată sunt eu din toate punctele de vedere .”, a declarat Marcela Fota.

Marcela Fota, mesaj dur la adresa celor care îi critică alegerile

Citește și: Marcela Fota s-a afișat cu un alt bărbat, la puțin timp după ce a postat că ar avea probleme în fosta relație. Fanii au sărit rapid la concluzii

Citește și: Data la care este așteptată prima ninsoare în București. Anunțul făcut de meteorologii AccuWeather- kanald.ro

Citește și: Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte- stirilekanald.ro

Marcela Fota a ajuns ținta bârfelor și criticilor în momentul în care a început o relație cu un bărbat mult mai tânăr decât ea. Chiar și așa, interpreta de muzică populară s-a hotărât să ignore toate aceste cuvinte negative și să își trăiască viața în continuare după bunul plac.

«Nu văd, dacă tu ești împăcat cu tine, de ce trebuie să îți pese atât de mult de ce fac eu. După toată această nebunie din viața mea, mi-am dat seama că nu toți oamenii sunt împliniți și nu sunt puțini să fie lipsiți de răutăți pentru că la partea aceasta mă refeream.  Ar trebui să lucrăm fiecare și să încercăm să ne înfrumusețăm sufletul. Trebuie să îi dai sufletului ce crezi că îi face bine și atunci nu văd pe cine ar ajuta să vorbească de rău de mine?! Cu ce te ajută pe tine ca persoană și exact în ideea aceasta am făcut acest vers „Mă vorbesc urâtele că am parte de dragoste”, pentru că din punctul meu de vedere, oamenii răi sunt mai urâcioși. Fiecare om are frumusețea lui și părțile lui și bune și rele, dar aș vrea ca fiecare om să se concentreze pe ce are el de făcut .», a dezvăluit Marcela Fota, la WOWnews.  

 



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

„A fost un șoc pentru mine. L-am lăsat să își vindece rănile. A avut grijă de sufletul meu.” Magdalena Chihaia și Dinu Maxer, dezvăluiri neștiute despre începutul poveștii lor de iubire!

Mirabela Grădinaru, în centrul unei controverse după prima apariție în SUA. Detaliul din comunicarea oficială care a stârnit criticile românilor

Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată

AU FOST IDENTIFICATE cele două femei găsite fără viață într-un lan de porumb din raionul Rezina. Presupusul criminal A FOST REȚINUT. Motivul pentru care a fost lăsat în libertate, deși una dintre victime depusese o plângere ÎNAINTE DE TRAGEDIE: "Le-a..."

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Valentinei Tănăsie, tânăra ucisă și aruncată într-o valiză în apele Oltului. Familia, îngenunchiată de durere

Când începe pelerinajul la Sfânta Parascheva 2026. La ce alte moaște se vor putea închina credincioșii la Iași

A murit Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi! Tânăra și-ar fi pus capăt zilelor


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro