Cornelia Rednic a ajuns la Catedrala Mântuirii Neamului și a fost extrem de impresionată de tot ce a văzut acolo.
Un moment de excepție și mult așteptat a avut loc pe data de 26 octombrie, în București. Zeci de mii de oameni au așteptat la coadă pentru a vedea Catedrala Mântuirii Neamului, cea mai mare din Europa de Sud-Est. Slujba de sfințire a fost oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I și Patriarhul Daniel, alături de un sobor format din 65 de ierarhi, 70 de preoți și 12 diaconi.
Construcția înălțătoare a început în urmă cu 15 ani și a costat peste 200 de milioane de euro. Oameni din toată țara au așteptat până seara pentru a vizita catedrala, inclusiv altarul ei, iar emoțiile au atins cote maxime. Mulți pelerine au dormit inclusiv în gară sau în aeroport pentru a nu cheltui bani, venind cu zile înainte doar cu gândul la rugăciune. De la marele eveniment nu au putut să lipsească oficialități, de la președintele României, Nicușor Dan, la parlamentari, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul Ilie Bolojan, Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, politicieni, Gigi Becali, vedete și
invitați speciali. Cei care nu au putut ajunge, au privit din spatele micilor ecrane cum totul a fost organizat în detaliu, iar picturile înălțătoare au lăsat fără cuvinte. Oamenii mai pot vizita catedrala până după mijlocul lunii decembrie, iar ulterior aceasta va fi din nou închisă pentru a fi continuate lucrările.
Mesajul Corneliei Rednic după vizitarea Catedralei Mântuirii Neamului
Un moment de mare bucurie a fost pentru Cornelia Rednic și soțul ei, Lupu Rednic, extrem de conectați la credință și tradiție, așa cum artiștii au obișnuit.
Aceștia au vizitat Catedrala Mântuirii Neamului, iar picturile impresionante, care nu puteau fi cuprinse într-o singură privire, au lăsat-o pe artistă fără cuvinte. Aceasta a postat și câteva fotografii din interior. “Sunt impresionată de tot ce am văzut și am trăit astăzi la Catedrala Mântuirii Neamului. Impresionată până la lacrimi, vă spun cu toată sinceritatea! Doamne, slăvit să fii! Maica Domnului, acoperă-ne cu caldul tău acoperământ! Doamne Dumnezeule, ocrotește poporul român!”, a scris Cornelia Rednic pe contul ei de socializare.