Marius Lăcătuș, dezvăluiri despre momentul în care a decis să o înfieze pe fiica sa, Alexandra! „Dacă ajungi în situația asta i-ai lua pe toți.”

Marius Lăcătuș, dezvăluiri despre momentul în care a decis să o înfieze pe fiica sa, Alexandra! „Dacă ajungi în situația asta i-ai lua pe toți.”

Marius Lăcătuș a vorbit despre decizia de a o înfia pe fiica sa.

Marius Lăcătuș, în vârstă de 59 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români, care a evoluat în mare parte din cariera sa la echipa Steaua București, acolo unde a făcut istorie prin intermediul performanțelor sale sportive.

Din punct de vedere personal, Marius Lăcătuș este căsătorit cu Mariana Lăcătuș, care i-a fost alături la  bine și la rău, chiar și în cele mai grele momente din cariera și din viața sa.

Astfel, Marius și Mariana Lăcătuș s-au bucurat împreună de-a lungul vieții de reușitele lor, însă, fără doar și poate, cea mai mare mândrie a familiei Lăcătuș este Alexandra.

Deși cei doi au încercat să aducă pe lume un copil, acest lucru nu a fost posibil.

Cu toate acestea, Marius și Mariana Lăcătuș au luat decizia de a înfia o fetiță, care astăzi este mândria părinților săi.

Invitat în cadrul podcastului moderat de Adrian Enache, fostul fotbalist a vorbit despre decizia de a înfia un copil, cum a luat-o împreună cu soția sa și ce a simțit atunci când a fost să o aleagă pe Alexandra pentru a face parte din familia lor.

Citește și: „Mama a venit cu o portocală acasă, să o împartă la 5 copii. Câte o felie ne-a dat.” Mircea Lucescu, copilărie marcată de lipsurile materiale!

Marius Lăcătuș și soția sa și-au dorit foarte mult să aibă un copil

Marius Lăcătuș [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Un depozit de uleiuri și mase plastice din Lumina a fost cuprins de foc! În operațiunea de stingere au fost mobilizate echipaje din trei județe- kanald.ro

Citește și: Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...- stirilekanald.ro

Citește și: „Mai greu a fost să mă apuc, dar să mă las, nu. Am suferit foarte mult pentru faptul nu am fost convocat pentru Mondial.” Marius Lăcătuș, destăinuiri sincere despre cariera sa în fotbal

Sportivul a dezvăluit că familia sa se simțea incompletă deoarece încercaseră în repetate rânduri să aducă pe lume un copil, însă nu au putut. Astfel, au luat decizia de a o înfia pe Alexandra, iar momentul în care a văzut-o pentru prima dată a fost de-a dreptul special.

„Alexandra era mica atunci când am înfiat-o. Nu a fost o decizie grea pentru că atâta timp cât noi am încercat și natural și artificial, nu a fost să fie. Nu e că am făcut o faptă extraordinară, dar o familie fără copii parcă nu este o familie împlinită. Atunci ne-am gândit, ne-am hotărât, am mers, am văzut ce ni s-a oferit. Am luat-o acasă. Îți dai seama că dacă ajungi în situația asta i-ai lua pe toți.”, a povestit Marius Lăcătuș.



Citește și:

Tapioca: ce este și cum poate fi utilizată în bucătărie

Gabriela Cristea, la cumpărături cu mama lui Tavi Clonda! Ce i-a cumpărat prezentatoarea TV soacrei sale: „Buni, dar ce elegantă ești! Waw, buni, dar ce frumoasă ești!”

Robbie William, DIAGNOSTIC teribil la 52 de ani! Ce a mărturisit chiar el

„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor

ANUNȚUL NEAȘTEPTAT făcut de Iosif. Toți cei care l-au susținut pe fostul concurent din Casa Iubirii se întreabă același lucru: CUM VA REACȚIONA Lucia când va vedea: "Când o trăiești lângă..."

VIDEO Un gest aparent romantic a stârnit indignare și a declanșat o anchetă penală pe Transfăgărășan

Valentin și Daniela, în lacrimi! Andreea Mantea face anunțul: „A sosit momentul...”. Aflați ce se întâmplă cu concurenții în gala din „Casa iubirii” de duminică, 9 august, de la 16:00 și 19:00, la Kanal D

Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...


Video
Clipul zilei pe kfetele.ro